La Rio de Janeiro, la 29 ianuarie 1942, ora unu, guvernele Peruului și Ecuadorului semnează Protocolul de pace, prietenie și frontiere, în prezența reprezentanților Statelor Unite ale Americii, Argentinei, Braziliei și Chile. Pentru Peru semnează Alfredo Solf y Muro, ministru de externe; pentru Ecuador, Julio Tobar Donoso, ministru de externe. Actul e făcut în două exemplare, în spaniolă, sub auspiciile Președintelui Braziliei și în prezența miniștrilor de externe ai Argentinei, Braziliei și Chile și a Subsecretarului de Stat al Statelor Unite.

Preambulul arată dorința de a încheia disputa de frontieră care îi despărțea de mult timp, ține seama de oferta de bune oficii a celor patru guverne prietene și de spiritul american al celei de-a Treia Reuniuni Consultative a Miniștrilor de Externe ai Republicilor Americane. Plenipotențiarii, după prezentarea deplinelor puteri, convin să semneze protocolul.

Articolul I afirmă intenția fermă a celor două guverne de a menține între popoare relații de pace, prietenie, înțelegere și bună-credință și de a se abține de la orice acțiune care ar putea tulbura aceste relații. Articolul II obligă Peruul să-și retragă, în cincisprezece zile de la această dată, forțele militare pe linia descrisă la articolul VIII. Articolul III prevede că Statele Unite, Argentina, Brazilia și Chile cooperează, prin observatori militari, la evacuarea și retragerea trupelor.

Articolul IV cere forțelor militare ale celor două țări să rămână în noile poziții până la demarcarea definitivă a liniei de frontieră; până atunci, Ecuadorul are doar jurisdicție civilă în zonele evacuate de Peru, cu același statut ca zona demilitarizată din Actul de la Talara. Articolul V menține activitatea celor patru garanți până la finalizarea demarcării; protocolul și executarea lui stau sub garanția Statelor Unite, Argentinei, Braziliei și Chile.

Articolul VI acordă Ecuadorului, pentru navigația pe Amazon și pe afluenții săi nordici, aceleași concesii de care se bucură Brazilia și Columbia, plus cele ce pot fi convenite într-un tratat de comerț și navigație menit să ușureze navigația liberă și neimpozitată pe acele fluvii. Articolul VII trimite orice îndoială sau neînțelegere în executarea protocolului spre soluționare de către părți, cu asistența reprezentanților celor patru garanți, în cel mai scurt timp posibil.

Articolul VIII fixează linia de frontieră pe puncte din vest — de la gura Capones în ocean, pe Zarumilla, Puyango sau Tumbes, Chira, Macará, Calvas și Espíndola până la Nudo de Sabanillas, apoi Canchis și Chinchipe până la San Francisco — și din est — pe cumpăna dintre Zamora și Santiago, pe Pastaza, Tigre, Curaray, Napo, Aguarico, Lagartococha sau Zancudo, Güepí și Putumayo până la frontiera Ecuador–Columbia. Articolul IX cere acceptarea acestei linii pentru demarcarea pe teren de către experți tehnici și permite concesii reciproce pentru ajustări geografice, cu colaborarea reprezentanților celor patru garanți.

Guvernele Peruului și Ecuadorului se angajează să prezinte protocolul Congreselor lor și să obțină aprobarea în cel mult treizeci de zile. Semnează ca garanți Sumner Welles, Enrique Ruiz Guiñazú, Juan B. Rossetti și Oswaldo Aranha. Textul nu e Protocolul de la Rio din 1934 dintre Columbia și Peru.

Imagine: prima pagină a traducerii engleze a Protocolului de la Rio (1942), Wikimedia Commons / domeniul public (document ONU). Încadrată la 16:9.

Sursă consultată: Rio Protocol. Textul tratatului: The Rio Protocol — Peace, Friendship, and Boundaries between Peru and Ecuador (English), UN Peacemaker.