Convenția Națiunilor Unite asupra transportului de mărfuri pe mare, cunoscută ca Regulile de la Hamburg, a fost deschisă spre semnare la Hamburg, pe 31 martie 1978. Conferința diplomatică, convocată de secretarul general în temeiul rezoluției Adunării Generale 31/100, s-a ținut în orașul hanseatic în martie; textul a fost adoptat cu o zi înainte de deschiderea spre semnare. Făcută la Hamburg, într-un original unic; depozitar: secretarul general. Seria tratatelor ONU, vol. 1695, înregistrare nr. 29215. Limbile autentice: arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă. Nu e Convenția de la Bruxelles din 1924 (Regulile de la Haga) și nu e Protocolul Visby din 1968.

Articolul 1 definește cărăușul, cărăușul efectiv, expeditorul, destinatarul, marfa (inclusiv animale vii și, în condițiile de acolo, containerul furnizat de expeditor), contractul de transport pe mare și conosamentul. Articolul 2: contracte între două state diferite dacă portul de încărcare sau de descărcare e într-un stat contractant, dacă documentul e emis acolo, sau dacă părțile aleg convenția; fără privire la naționalitatea navei. Nu se aplică contractelor de navlosire, dar se aplică conosamentului emis în temeiul unui astfel de contract față de deținătorul care nu e navlositor.

Articolul 4: răspunderea acoperă perioada în care cărăușul are marfa în sarcină în portul de încărcare, în timpul voiajului și în portul de descărcare — mai larg decât formula „de la gafa la gafă” a Regulilor de la Haga. Articolul 5: prezumție de vină sau neglijență, cu răsturnarea sarcinii probei asupra cărăușului, dacă evenimentul s-a produs cât timp marfa era în sarcina lui; înțelegerea comună a conferinței o spune explicit. Nu transcriem excepțiile privind focul sau animalele vii ca manual de litigii.

Articolul 6: plafoane în drepturi speciale de tragere pe colet sau pe kilogram greutate brută, luându-se valoarea mai mare, plus o limită separată pentru întârziere; articolul 26 leagă unitatea de cont de DST-ul FMI. Articolul 9 admite încărcarea pe punte dacă există acord, uzanță a comerțului sau cerință legală — relevant pentru containere. Articolele 14–16: emiterea și forța probantă a conosamentului. Articolul 23: clauze care derogă în detrimentul expeditorului sau destinatarului sunt nule.

Articolul 27: depozitarul. Articolul 28: deschisă spre semnare de toate statele, apoi la sediul ONU din New York, până la 30 aprilie 1979; după aceea aderare. Articolul 29: fără rezerve. Articolul 30: intrare în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unui an de la al douăzecilea instrument — 1 noiembrie 1992. Articolul 31 cere denunțarea Convenției de la Bruxelles din 1924, cu o amânare de cel mult cinci ani. Regulile de la Rotterdam, instrument ulterior, nu sunt în vigoare.

Coperta: portul Hamburg pe Elba; locul conferinței, fără a pretinde sala de plen. Wikimedia Commons, licență liberă.

Surse consultate: Hamburg Rules; United Nations Convention on the Carriage of Goods by Sea, 1978 (UNTC).