Sofía Monsalve Suárez, 56 de ani, columbiană, vorbește la Torino, la Terra Madre, pentru El País, pe 15 octombrie. E raportoare specială ONU pe dreptul la hrană din 1 mai. Consiliul Drepturilor Omului a numit-o în martie, sesiunea 61. Postul e neremunerat. Ea zice că, în schimb, are libertatea să numească lucrurile. OHCHR confirmă mandatul. Interviul e al ei. Nu e o sentință.

Foametea, spune, e normalizată prin dezumanizare: „toți acolo sunt teroriști”, deci nu se poate trăi sub amenințare. Ideea că foamea nu e armă de război s-a erodat. Gaza, în vorba ei, e cazul clar. Israel, plus state complicite, SUA și Germania, n-au asigurat măsurile provizorii ale CIJ din martie 2024: ajutor fără restricții. Limitările, zice, țin. Sudan: investigații ONU, responsabilitate mare a Emiratelor, iar foametea, iarăși, armă. „This impunity is appalling.” Asta e acuzație de raportor. Nu e un verdict al curții în acest articol.

După ani de scădere, ponderea foametei a urcat din 2017, a sărit în pandemie, a coborât apoi, nu s-a întors la 2016. Ajutorul umanitar, la minime istorice. Alex de Waal, World Peace Foundation: sfârșitul unei Pax Americana în care eradicarea foametei era, cât de cât, obiectiv comun. Rivalitate între puteri, norme rupte. Monsalve își pune primul raport pe întrebarea: de ce suntem mai rău, într-o lume de abundență.

Patru stâlpi, în discurs: redistribuirea pământului, agroecologie, relocalizarea sistemelor, decizii democratice. Hrana, nu marfă de bursă. Corporațiile, zice, nu hrănesc lumea singure: monopol, subvenții în UE, SUA, Brazilia, taxe mici, costuri pe natură neplătite, junk în Africa și America Latină, strămutări de pe plantații. FAO, în februarie, un studiu despre concentrarea pământului. Piketty e despre venit; pământul, mai puțin. Cu cât e mai egal, zice, cu atât mai multă biodiversitate.

Neoliberalismul a spus: nu mai produce, nu ține rezerve, comerțul global te hrănește. Ucraina, Hormuz, îngrășăminte: o piesă se mișcă, totul crapă. FAO, odinioară apărătoarea paradigmei, vorbește acum de diversificare și de rezerve, ca India și China. Ea vrea un echilibru între stat, privat comercial și economia socială. Securitizarea hranei, în logică de bloc, o sperie. Tehnologia de planificare, zice, o au deja multinaționalele; s-ar putea folosi și la deliberare. Voința politică e altă frază.

Albanese, sancționată de SUA, stă în fundal ca avertisment. Zvonuri de intimidare. „The truth will prevail.” Până la raportul ei, rămân CIJ 2024 și 1 mai. După, rămâne dacă foametea e încă o normă încălcată sau o tactică. Între ele, Palais des Nations din 2014, nu sala de la Slow Food.

Imagine: Vassil, Palais des Nations, Geneva, 20 octombrie 2014, CC0, Wikimedia Commons. Fotografia e a clădirii ONU, nu a sălii Slow Food din Torino.

Surse consultate: Sofía Monsalve, UN special rapporteur on the right to food: ‘Famine is being normalized by dehumanizing a population’ — El País; Ms. Sofía Monsalve Suárez — OHCHR.