Pe 1 decembrie 1925, la Foreign Office din Londra, plenipotențiarii Germaniei, Belgiei, Franței, Marii Britanii și Italiei au semnat formal tratatele de la Locarno, încheiate la 16 octombrie în Elveția. Texte autentice: engleză și franceză, un singur exemplar depus în arhiva Ligii Națiunilor la Geneva. Nu este Tratatul de la Versailles din 1919.

Tratatul de garanție mutuală (Pactul Rinului) enumeră ca plenipotențiari pe Hans Luther și Gustav Stresemann, Émile Vandervelde, Aristide Briand, Stanley Baldwin și Austen Chamberlain, Vittorio Scialoja. Articolul 1: părțile garantează, colectiv și individual, menținerea situației teritoriale existente a frontierelor Germania–Belgia și Germania–Franța, fixate prin sau în temeiul Tratatului de la Versailles, și respectarea articolelor 42 și 43 privind zona demilitarizată.

Articolul 2: Germania și Belgia, precum și Germania și Franța, se angajează să nu se atace, să nu se invadeze și să nu recurgă la război, cu trei excepții: apărarea legitimă, inclusiv la o încălcare flagrantă a articolelor 42 sau 43 dacă este agresiune neprovocată și adunarea de forțe armate în zona demilitarizată cere acțiune imediată; acțiunea în temeiul articolului 16 din Pactul Ligii; acțiunea ca urmare a unei decizii a Adunării sau a Consiliului Ligii sau a articolului 15 alineatul 7, îndreptată împotriva Statului care a atacat primul.

Articolul 3: litigiile de drept se supun unei hotărâri judiciare; celelalte, unei comisii de conciliere, apoi Consiliului Ligii; aranjamentele detaliate sunt acorduri speciale semnate în aceeași zi. Articolul 4: pretinsa încălcare se aduce imediat Consiliului; dacă acesta constată încălcarea, semnatarii vin în ajutorul puterii vătămate; la încălcare flagrantă, ajutorul este imediat, sub rezerva constatărilor ulterioare ale Consiliului. Articolul 5 pune articolul 3 sub aceeași garanție. Articolul 6: tratatul nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor din Versailles sau din aranjamentele de la Londra din 30 august 1924.

Articolul 7: nu restrânge datoria Ligii de a ocroti pacea. Articolul 8: înregistrare la Ligă; rămâne în vigoare până când Consiliul, la cerere notificată cu trei luni înainte și cu majoritate de cel puțin două treimi, decide că Liga asigură protecție suficientă; atunci tratatul își încetează efectul după un an. Articolul 9: nicio obligație pentru dominioanele britanice sau pentru India, decât dacă guvernul lor acceptă. Articolul 10: ratificările se depun la Geneva; tratatul intră în vigoare când toate sunt depuse și Germania a devenit membru al Ligii, deci la 14 septembrie 1926. Secretarul general transmite copii certificate conforme.

În același pachet: acorduri de arbitraj Germania–Belgia și Germania–Franța; tratate de arbitraj Germania–Polonia și Germania–Cehoslovacia; tratate de garanție Franța–Polonia și Franța–Cehoslovacia. Nota colectivă către Germania privind articolul 16 din Pact, datată Londra, însoțește instrumentele. Pactul Rinului nu garantează frontierele de est ale Germaniei. Nu este Pactul Kellogg–Briand din 1928.

Imagine: Austen Chamberlain semnează Pactul de la Locarno, Londra; Agence Rol, 1925; domeniu public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Locarno Treaties. Textul tratatului: Tratatul de garanție mutuală, Locarno, 16 octombrie 1925, semnat la Londra.