La 22 februarie 1819, la Washington, John Quincy Adams, secretar de stat, și Luis de Onís, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al Majestății Sale Catolice, semnează Tratatul de prietenie, așezare și limite. Textele: engleză și spaniolă. Titlul întreg: Treaty of Amity, Settlement and Limits between the United States of America, and His Catholic Majesty. Articolul 16: ratificări, schimb în șase luni sau mai curând. Senatul votează pe 24 februarie. Madridul întârzie până în octombrie 1820. Schimbul se face pe 22 februarie 1821. Nu este o cumpărare a Floridei cu cinci milioane.

Articolul 1: pace fermă și prietenie sinceră, fără excepție de persoane sau locuri. Articolul 2: Majestatea Sa Catolică cedează Statelor Unite, în deplină proprietate și suveranitate, toate teritoriile de la răsărit de Mississippi, cunoscute ca Florida de Est și Florida de Vest. Insulele dependente, loturile publice, pământurile vacante, edificiile, fortificațiile, cazărmile, arhivele și documentele privitoare la proprietate și suveranitate, nu proprietatea particulară. Arhivele, la comisarii americani.

Articolul 3: linia, la vest de Mississippi, de la gura Sabinei, în Golful Mexic, pe malul vestic al râului, până la paralela 32; de acolo, nord, până atinge Rio Roxo de Natchitoches, sau Red River; pe Red River spre vest, până la 100° vest de Londra și 23° de Washington; trece râul, nord, până la Arkansas; pe malul sudic al Arkansasului, până la izvor, la latitudinea 42 nord; de acolo, pe paralela 42, până la Marea de Sud. Harta Melish, Philadelphia, îmbunătățită la 1 ianuarie 1818. Dacă izvorul Arkansasului cade nord sau sud de 42, linia se trage spre nord sau sud până la paralelă. Insulele din Sabine, Red River și Arkansas, ale Statelor Unite; folosirea apelor și navigația, comune. Statele Unite renunță, pentru totdeauna, la tot ce e vest și sud de linie. Spania renunță la tot ce e est și nord.

Articolul 4: un comisar și un topograf de fiecare parte, la Natchitoches, pe Red River, înainte de un an de la ratificare; marchează linia; planuri și jurnale, parte a tratatului. Articolul 5: locuitorii teritoriilor cedate, libera exercitare a religiei, fără restricție; cine vrea să plece în posesiunile spaniole, vinde sau exportă bunurile, fără taxe. Articolul 6: locuitorii, încorporați în Uniune, cât de curând permite Constituția federală, cu drepturile cetățenilor. Articolul 7: ofițerii și trupele spaniole, retrase în șase luni de la schimbul ratificărilor, sau mai curând; Statele Unite dau transportul și escortă până la Havana.

Articolul 8: daniile de pământ dinainte de 24 ianuarie 1818, confirmate; după acea zi, când Spania a propus întâi cesiunea, nule. Articolul 9: părțile renunță reciproc la despăgubiri până la semnare; Statele Unite, la prejudiciile din convenția de la 11 august 1802, la prizele corsarilor francezi condamnate de consuli francezi în Spania, la suspendarea depozitului de la New Orleans din 1802, la sechestrările ilegale. Spania, la aceleași prejudicii din 1802, la banii dați pentru întoarcerea căpitanului Pike, la expediția lui Miranda, echipată la New York, la sechestrările americane. Fiecare renunță la evenimentele recente din Floride. Statele Unite vor da satisfacție, pe cale de lege, pentru pagubele suferite de ofițerii și locuitorii spanioli din operațiile armatei americane.

Articolul 10: convenția din 11 august 1802, ratificările schimbate pe 21 decembrie 1818, se anulează. Articolul 11: Statele Unite o scutesc pe Spania de pretențiile cetățenilor americani cuprinse în renunțări și se angajează să le satisfacă, până la cinci milioane de dolari. Trei comisari, cetățeni americani, la Washington, în trei ani. Plata, din trezorerie sau prin titluri cu șase la sută, din vânzarea pământurilor publice din teritoriile cedate. Articolul 12: tratatul de limite și navigație din 1795 rămâne, afară de articolele 2, 3, 4, 21 și clauza a doua a articolului 22. Articolul 15: vase spaniole, numai cu produse spaniole, din porturile Spaniei sau ale coloniilor, la Pensacola și Saint Augustine, doisprezece ani, fără taxe mai mari decât ale navelor americane; nicio altă națiune, același privilegiu. Cei doisprezece ani, de la trei luni după schimb.

Linia de la 42° dă Statelor Unite țărm la Pacific, sub ocuparea comună anglo-americană din 1818. Mexicul recunoaște linia prin Tratatul de limite din 1828. Nu este tratatul de la Guadalupe Hidalgo.

Imagine: Milenioscuro, harta Tratatului Adams-Onís, 5 noiembrie 2018, CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9. Hartă modernă a liniei din 1819, nu actul semnat.

Sursă consultată: Adams–Onís Treaty. Textul tratatului: Treaty of Amity, Settlement, and Limits, Washington, 22 February 1819.