La Sydney, guvernul Australiei și guvernul Republicii Democratice Timor-Leste încheie la 12 ianuarie 2006 un tratat privind anumite aranjamente maritime în Marea Timor. Semnează Alexander Downer, ministrul australian al afacerilor externe, și José Ramos-Horta, ministru senior și ministru al afacerilor externe și cooperării al Timor-Leste. Părțile notează că nu și-au delimitat încă frontierele maritime. Țin seama de articolele 74 și 83 din Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, care cer delimitarea prin acord pe baza dreptului internațional, și, în lipsa delimitării, de obligația unor aranjamente provizorii de natură practică, fără a aduce atingere hotărârii finale.

Articolul 1 definește, între altele, Zona comună de dezvoltare petrolieră din Tratatul Mării Timor, Acordul de unitizare Sunrise pentru zăcămintele Sunrise și Troubadour și zona-unitate din anexa I a acelui acord. Articolul 2 prevede că nimic din tratat nu prejudiciază poziția juridică a vreunei părți privind delimitarea, nu înseamnă renunțare la pretenții asupra Mării Timor și nu recunoaște pretențiile celeilalte părți. Niciun act făcut în temeiul tratatului nu poate fi invocat ca temei pentru a susține sau a respinge pretenții de frontieră maritimă.

Articolul 3 înlocuiește articolul 22 din Tratatul Mării Timor: acel tratat rămâne în vigoare pe durata prezentului instrument și poate fi reînnoit prin acord; activitățile petroliere ale societăților cu răspundere limitată continuă în condiții echivalente chiar dacă tratatul nu mai este în vigoare. Articolul 4 instituie un moratoriu: niciuna dintre părți nu își afirmă, pe durata tratatului, pretențiile de drepturi suverane, jurisdicție și frontiere maritime față de cealaltă. Se pot continua activitățile, inclusiv autorizarea unora noi, în zonele în care legislația internă de la 19 mai 2002 îngăduia permisiuni petroliere sau de resurse ale fundului mării. Zona comună rămâne guvernată de Tratatul Mării Timor. Părțile nu deschid proceduri judiciare care ar ridica, direct sau indirect, chestiuni de delimitare în Marea Timor; un astfel de comentariu ar fi fără efect. Nu există obligația de a negocia frontiere maritime permanente pe durata tratatului.

Articolul 5 împarte în mod egal veniturile provenite direct din producția petrolului aflat în zona-unitate, în măsura în care se referă la exploatarea din amonte. Valoarea se stabilește după principiile tranzacțiilor între părți independente. Componenta australiană cuprinde impozitul pe rentă petrolieră, impozitul pe societăți și prima tranșă de petrol și petrolul de profit din Tratatul Mării Timor; componenta timoreză cuprinde veniturile de același fel calculate de Timor-Leste, fără taxa pe valoare adăugată sau impozitul reținut lunar. Fiecare parte notifică sumele trimestriale; Australia plătește în dolari americani suma care egalizează jumătate din total, minus componenta timoreză.

Articolul 6 prevede un evaluator independent dacă părțile nu cad de acord asupra sumelor; dacă nu se numește în termen, oricare parte poate cere secretarului general al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții să numească evaluatorul. Concluziile sunt confidențiale. Articolul 7 dispune că, în afara celor prevăzute aici, tratatul nu modifică și nu revocă termenii Tratatului Mării Timor sau ai Acordului de unitizare Sunrise.

Articolul 8 lasă Australiei jurisdicția asupra coloanei de apă și drepturile suverane asupra resurselor acesteia la sud de linia din anexa II, iar Timor-Lestei la nord de acea linie; jurisdicția timoreză nu trebuie să împiedice nejustificat activitățile petroliere din zona comună. Unde stocuri de specii asociate traversează linia, părțile caută măsuri de conservare. Ele urmăresc cooperarea privind stocurile de pești înalt migratori, astfel cum sunt definite în anexa 1 la Convenția din 1982.

Articolul 9 înființează Comisia maritimă Timor-Leste/Australia, punct de consultare bilaterală: un ministru sau alt reprezentant din fiecare parte, reuniuni cel puțin anuale, privind aranjamentele de frontieră, securitatea maritimă inclusiv instalațiile petroliere, mediul marin, resursele naturale și alte chestiuni convenite. Lucrările comisiei nu aduc atingere conținutului tratatului. Articolul 10 convine că, prin derogare de la articolul 8 al Acordului de unitizare Sunrise, nu se redetermină raportul de împărțire pe durata prezentului tratat. Articolul 11 lasă diferendele privind interpretarea sau aplicarea să se soluționeze prin consultare sau negociere.

Articolul 12 menține tratatul în vigoare până la 50 de ani de la intrarea în vigoare sau până la cinci ani după ce exploatarea zonei-unitate încetează, după cum survine mai devreme. Dacă un plan de dezvoltare nu este aprobat în șase ani de la intrarea în vigoare, sau producția nu începe în zece ani, oricare parte poate notifica încetarea, cu efect după trei luni calendaristice; dacă producția începe ulterior, toate clauzele revin în vigoare. Articolul 2, o frază din articolul 4 și aceste reguli de supraviețuire rămân obligatorii după încetare. Durata poate fi prelungită în scris. Articolul 13 prevede că tratatul intră în vigoare în ziua în care părțile s-au notificat reciproc, în scris, că și-au îndeplinit cerințele interne. Actul este făcut la Sydney. Textul nu este Tratatul Mării Timor și nici tratatul ulterior de frontieră maritimă.

Imagine: Marea Timor; MODIS Land Rapid Response Team, NASA GSFC, 30 august 2019; domeniu public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Treaty on Certain Maritime Arrangements in the Timor Sea. Textul tratatului: Treaty on Certain Maritime Arrangements in the Timor Sea, Sydney, 12 January 2006.