La Washington, John Foster Dulles, secretar de stat al Statelor Unite, și Byeon Yeong-tae (Y. T. Pyun), ministru de externe al Republicii Coreea, semnează Tratatul de apărare mutuală, în engleză și coreeană. Data instrumentului este 1 octombrie 1953. Nu este Acordul de armistițiu din Coreea, din 27 iulie 1953, și nu este parafarea proiectului la Gyeongmudae, din 8 august 1953.

Preambulul reafirmă dorința de a trăi în pace cu toate popoarele și toate guvernele și de a întări țesătura păcii în zona Pacificului. Părțile declară public hotărârea comună de a se apăra împotriva unui atac armat din afară, ca niciun agresor potențial să nu creadă că vreunul dintre ei stă singur în Pacific. Vor să întărească apărarea colectivă până la un sistem regional mai cuprinzător.

Articolul I: părțile soluționează pe cale pașnică diferendele internaționale, fără a pune în pericol pacea, securitatea și dreptatea, și se abțin de la amenințarea sau folosirea forței incompatibilă cu scopurile Organizației Națiunilor Unite sau cu obligațiile asumate față de aceasta. Articolul II: se consultă ori de câte ori, după părerea uneia, independența politică sau securitatea este amenințată de un atac armat din afară; separat și împreună, prin efort propriu și ajutor reciproc, mențin mijloace potrivite de descurajare.

Articolul III: fiecare recunoaște că un atac armat în zona Pacificului asupra oricăreia dintre părți, pe teritoriile aflate acum sub controlul lor administrativ sau recunoscute ulterior de una ca aduse legal sub controlul administrativ al celeilalte, este periculos pentru propria pace și siguranță; declară că va acționa pentru a întâmpina pericolul comun potrivit procedurilor constituționale.

Articolul IV: Republica Coreea acordă, iar Statele Unite acceptă, dreptul de a disloca forțe terestre, aeriene și navale americane pe teritoriul Republicii Coreea și în preajma lui, prin înțelegere reciprocă. Articolul V: ratificare după procedurile constituționale ale fiecăreia; tratatul produce efecte când instrumentele de ratificare sunt schimbate la Washington.

Articolul VI: rămâne în vigoare pe durată nedeterminată; oricare parte îl poate denunța la un an după notificare. Înțelegerea Senatului Statelor Unite — comunicată Republicii Coreea la 28 ianuarie 1954, luată la cunoștință la 1 februarie 1954 — nu face parte din cele șase articole semnate: nu există obligație sub articolul III decât în caz de atac armat din afară; asistența americană nu este cerută decât împotriva unui atac asupra unui teritoriu recunoscut de Statele Unite ca adus legal sub controlul administrativ al Republicii Coreea.

Adunarea Națională a Republicii Coreea dă avizul la 15 ianuarie 1954. Senatul american dă avizul la 26 ianuarie 1954. Președintele ratifică la 5 februarie 1954, cu înțelegerea de mai sus. Instrumentele se schimbă la 17 noiembrie 1954; atunci tratatul produce efecte. Nu este tratatul din 1882 cu dinastia Joseon. Acordul ulterior privind statutul forțelor nu este acest text.

Textul semnat nu numește Coreea de Nord și nu fixează un efectiv. Cifrele de trupe și declarațiile de mai târziu nu schimbă cele șase articole.

Imagine: Byeon Yeong-tae, ministru de externe al Republicii Coreea, 1951; Ministerul de Externe / Arhivele Naționale ale Coreei; domeniu public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Mutual Defense Treaty (United States–South Korea). Textul tratatului: Mutual Defense Treaty, 1 octombrie 1953 (Avalon).