Tratatul privind frontiera și bunele relații de vecinătate dintre Turcia, Regatul Unit și Irak a fost semnat la Ankara, pe 5 iunie 1926, de Tevfik Rüştü Aras, ministrul de externe turc, Sir Ronald Charles Lindsay, ambasadorul britanic, și colonelul Nuri as-Said, pentru Irak, în trei exemplare, textele turc și englez. Nu e Tratatul de la Ankara din 1921 cu Franța și nu e Tratatul de la Lausanne din 24 iulie 1923, al cărui articol privind frontiera cu Irakul îl pune în aplicare. Articolul 17: produce efecte de la schimbul instrumentelor de ratificare, prevăzut la Ankara. Capitolul II (vecinătate) rămâne în vigoare zece ani, cu posibilitate de denunțare după doi ani, cu preaviz de un an.

Preambulul recunoaște Irakul ca stat independent și raporturile speciale născute din tratatele anglo-irakiene din 10 octombrie 1922 și 13 ianuarie 1926, și urmărește să înlăture incidentele care ar strica armonia la frontieră. Articolul 1: linia e cea hotărâtă de Consiliul Ligii Națiunilor la 29 octombrie 1924 (linia de la Bruxelles), cu o corectură la sud de Așuta și Alamun, astfel încât drumul care le leagă, pe porțiunea irakiană, rămâne în Turcia. Articolul 2: harta anexată la 1:250.000; în caz de conflict, textul prevalează. Nu transcriem itinerarul hidrografic.

Articolul 3: comisie de demarcare — doi delegați turci, doi numiți în comun de britanici și irakieni, președinte elvețian dacă președintele Elveției acceptă — întrunită în cel mult șase luni; decizii cu majoritate, obligatorii. Articolul 4: naționalitatea locuitorilor din teritoriul rămas Irakului, după articolele 30–36 din Lausanne, cu drept de opțiune douăsprezece luni. Articolul 5: linia e definitivă; părțile se angajează să nu o modifice. Articolul 14: timp de douăzeci și cinci de ani, Irakul virează Turciei zece la sută din redevențele de petrol prevăzute în concesiunea Turkish Petroleum din 14 martie 1925. Nu transcriem un calculator de redevențe.

Capitolul II, articolele 6–13, la nivel de cadru: prevenirea trecerii înarmaților pentru jaf sau banditism pe o zonă de șaptezeci și cinci de kilometri de o parte și de alta a liniei, înștiințări reciproce, o comisie permanentă de frontieră cu sediul primei ședințe la Zakho. Nu transcriem un protocol de urmărire, de predare a persoanelor sau de patrulare. Articolul 12: fără corespondență oficială cu șefi de triburi de pe teritoriul celuilalt și fără propagandă ostilă în zonă. Articolul 15: un tratat ulterior de extrădare. Articolul 16: amnistie în Irak pentru opiniile și faptele politice în favoarea Turciei până la semnare. Articolul 18: copii certificate către semnatarii Lausanne.

Coperta: Marea Adunare Națională a Turciei din Ankara, locul ratificării interne; nu pretindem sala. Wikimedia Commons, licență liberă.

Surse consultate: Treaty of Ankara (1926); Hudut ve Münasebat-ı Hasene-i Hemcivarı Muahedenamesi (Wikisource).