Pe 3 decembrie 1920, la Alexandropol (Gümrü), Kâzım Karabekir Pașa, Hamid Bey și Süleyman Necati Bey, pentru Guvernul Marii Adunări Naționale a Turciei, și Alexander Khatisyan, Avram Gulhandanian și Stepan Gorganian, pentru Republica Armenia, au semnat Tratatul de pace și prietenie. Două exemplare; în caz de neînțelegere, prevalează textul turc. Nu este Tratatul de la Sèvres din 1920.

Articolul 1: starea de război dintre Turcia și Armenia a încetat. Articolul 2: granița urmează, de la vărsarea Karasu de Jos, Arasul, Arpaçay până la nord de Kekaç, apoi valea Karahan, Tiğnis de vest, Büyük Kimli de est, Kızıltaş și Muntele Büyük Akbaba; delimitarea definitivă, de o comisie mixtă, la două săptămâni după semnare. În zona Nahçıvan, Şahtahtı și Şarur, la sud de linia Ararat–Karasu, Armenia nu se amestecă în forma de administrare ce va fi aleasă prin plebiscit; deocamdată se instituie o administrație locală sub protecție turcă.

Articolul 3: la cererea Armeniei, la trei ani după ratificare, un plebiscit poate decide întoarcerea populației native pe teritoriile dintre noua graniță și vechea graniță otomană, rămase Turciei. Articolul 4: Republica de la Erevan nu menține o organizare militară peste o jandarmerie de 1.500 de oameni plătiți, cu opt tunuri de munte sau de câmp și douăzeci de mitraliere; nu mai există serviciu militar obligatoriu. Armenia poate fortifica și instala artilerie grea împotriva inamicului extern, dar nu obuziere sau tunuri lungi de 15 centimetri folosibile în armata de câmp, nici calibru mai mare.

Articolul 5: reprezentantul politic turc la Erevan poate verifica oricând aceste clauze; la cerere, Marea Adunare Națională se angajează la ajutor armat. Articolul 6: refugiații se pot întoarce, cu excepția celor care, în războiul general, au luat armele de partea inamicului sau au participat la masacre; se recunosc reciproc drepturile minorităților. Articolul 7: cei care nu se întorc în decurs de un an de la ratificare își pierd aceste pretenții. Articolul 8: Turcia renunță la daunele de război; ambele părți renunță la despăgubiri din războiul general. Articolul 9: Turcia promite ajutor sincer pentru consolidarea Republicii Armene în limitele articolului 2.

Articolul 10: guvernul de la Erevan declară nul Tratatul de la Sèvres, respins de Marea Adunare, și se angajează să-și recheme delegațiile din Europa și America. Articolul 11: muftii musulmanilor din Armenia sunt aleși de comunitate, iar numirea muftiului-șef este confirmată de Ministerul Şeriatului. Articolul 12: tranzit liber, inclusiv spre Iran prin Şerur, Nahçıvan, Şahtahtı și Culfa; Turcia supraveghează căile ferate din Armenia până la pacea generală, fără a stânjeni tranzitul; se interzice pătrunderea agenților puterilor imperialiste. Articolul 13: Turcia poate lua măsuri militare temporare în Armenia împotriva atacurilor care i-ar amenința integritatea, fără a încălca drepturile recunoscute Armeniei. Articolul 14: tratatele Armeniei cu alte State, în partea vătămătoare intereselor Turciei, sunt nule.

Articolul 15: relațiile comerciale încep de la semnare; se pot numi ambasadori și consuli. Articolul 16: telegraf, poștă, telefon, consulate și comerț, prin comisii mixte; comunicațiile feroviare, telegrafice și poștale cu teritoriile ocupate încep imediat. Articolul 17: evacuarea teritoriilor armene ocupate de armata turcă și schimbul de prizonieri, după îndeplinirea obligațiilor Armeniei; civilii și demnitarii reținuți se înapoiază. Articolul 18: ratificare în termen de o lună; exemplarele ratificate se schimbă la Ankara. Nu este Tratatul de la Moscova din martie 1921 și nu este Tratatul de la Kars din octombrie 1921.

Imagine: Cetatea Neagră, Gyumri (Alexandropol); Armenak Margarian, 15 septembrie 2019; CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Treaty of Alexandropol. Textul tratatului: Tratatul de la Alexandropol, 3 decembrie 1920.