La 17 martie 1948, la Bruxelles, Belgia, Franța, Luxemburg, Țările de Jos și Regatul Unit semnează Tratatul de colaborare economică, socială și culturală și de autoapărare colectivă, în engleză și franceză, texte egal autentice, un singur exemplar depus la guvernul belgian. Plenipotențiari: Paul-Henri Spaak și Gaston Eyskens; Georges Bidault și Jean de Hauteclocque; Joseph Bech și Robert Als; baronul C. G. W. H. van Boetzelaer van Oosterhout și baronul Binnert Philip van Harinxma thoe Slooten; Ernest Bevin și sir George William Rendel. Preambulul: drepturile omului, demnitatea persoanei, Carta Națiunilor Unite; democrația, libertatea personală, tradițiile constituționale, statul de drept; bazele redresării economice a Europei Occidentale; asistență reciprocă, potrivit Cartei, în menținerea păcii și în respingerea oricărei politici de agresiune; măsuri în cazul reînnoirii de către Germania a unei politici de agresiune; asocierea treptată a altor state cu aceleași idealuri.

Articolul 1: părțile își organizează și coordonează activitățile economice, prin înlăturarea conflictelor de politică economică, coordonarea producției și dezvoltarea schimburilor; cooperarea, prin Consiliul consultativ din articolul 7 și prin alte organe, fără dublarea lucrărilor altor organizații economice, ci în sprijinul lor. Articolul 2: efort comun pentru un nivel de viață mai înalt și pentru serviciile sociale; consultare asupra recomandărilor de interes practic imediat, adoptate cu încuviințarea lor în agențiile specializate; convenții de securitate socială, cât mai curând. Articolul 3: efort comun ca popoarele să înțeleagă mai bine principiile civilizației comune; schimburi culturale, prin convenții sau prin alte mijloace.

Articolul 4: dacă una dintre Înaltele Părți Contractante este obiectul unui atac armat în Europa, celelalte îi vor da, potrivit articolului 51 din Carta Națiunilor Unite, tot ajutorul militar și de altă natură, și toată asistența, din puterea lor. Articolul 5: toate măsurile luate în temeiul articolului precedent se raportează de îndată Consiliului de Securitate; încetează de îndată ce Consiliul a luat măsurile necesare pentru menținerea sau restabilirea păcii. Tratatul nu prejudiciază obligațiile din Cartă și nu atinge autoritatea Consiliului de Securitate.

Articolul 6: niciun angajament internațional în vigoare, între o parte și alta sau un al treilea stat, nu este în conflict cu tratatul; nicio alianță și nicio coaliție împotriva unei alte părți. Articolul 7: Consiliu consultativ, organizat să-și exercite funcțiile fără întrerupere; se întrunește când socotește potrivit. La cererea oricărei părți, Consiliul se convoacă de îndată: asupra oricărei situații care poate constitui o amenințare la pace, oriunde ar apărea; asupra atitudinii și pașilor de luat în caz de reînnoire de către Germania a unei politici agresive; asupra oricărei situații care pune în pericol stabilitatea economică.

Articolul 8: disputele, numai pe cale pașnică. Disputele din sfera articolului 36 alineatul 2 din Statutul Curții Internaționale de Justiție, la Curte, sub rezerva rezervelor deja făcute la clauza de jurisdicție obligatorie. Celelalte, la conciliere. La un litigiu mixt, oricare parte poate cere ca soluționarea judiciară a chestiunilor de drept să preceadă concilierea. Articolul 9: prin acord, se poate invita un alt stat să adere, în condiții convenite; aderarea, prin depunerea instrumentului la guvernul belgian, care înștiințează celelalte părți.

Articolul 10: ratificare; instrumentele, depozitate cât mai curând la guvernul belgian. Intră în vigoare la data depunerii ultimului instrument și rămâne în vigoare cincizeci de ani. După acest termen, fiecare parte poate înceta să fie parte, cu un an de preaviz de denunțare, dat guvernului belgian. Semnează Spaak, Eyskens; Bidault, de Hauteclocque; Bech, Als; van Boetzelaer, van Harinxma thoe Slooten; Bevin, Rendel.

Potrivit Recueilului tratatelor Națiunilor Unite, ratificările: Belgia 30 aprilie, Regatul Unit 2 iunie, Luxemburg 10 iunie, Țările de Jos 20 iulie, Franța 25 august 1948, data la care tratatul produce efecte. Nu este Tratatul de la Dunkerque din 1947, dintre Londra și Paris, și nu este Tratatul Atlanticului de Nord din 1949. Nu este Protocolul de modificare din 23 octombrie 1954, care deschide Uniunea Europei Occidentale Germaniei de Vest și Italiei.

Imagine: J. D. Noske / Anefo, Georges Bidault semnează Pactul de la Bruxelles, 17 martie 1948, CC0, Nationaal Archief / Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Treaty of Brussels. Textul tratatului: UNTS vol. 19, nr. 304: Treaty signed at Brussels, 17 March 1948.