La Gandamak, pe 26 mai 1879 (4 jumada a doua 1296), emirul Mohammad Yaqub Khan, din partea sa, și maiorul Pierre Louis Napoleon Cavagnari, ofițer politic în misiune specială, în virtutea deplinelor puteri date de viceregele Edward Robert Lytton, au semnat tratatul de pace dintre Guvernul britanic și emirul Afganistanului și al dependențelor sale. Actul are zece articole. Lytton l-a ratificat pe 30 mai.

Tratatul nu este Primul Război Anglo-Afgan din 1839–1842, nici declarația de război din 21 noiembrie 1878, după ce misiunea britanică a fost oprită la Ali Masjid, nici moartea lui Sher Ali Khan lângă Balkh, pe 21 februarie 1879, nici masacrul misiunii Cavagnari la Kabul, pe 3 septembrie 1879, nici linia Durand din 1893.

Articolul întâi proclamă, din ziua schimbului ratificărilor, pace și prietenie veșnică între Guvernul britanic și emir și urmașii săi. Articolul al doilea: emirul publică amnistie deplină pentru toți supușii care au avut de-a face cu forțele britanice în război. Articolul al treilea: relațiile cu statele străine se conduc după sfatul și voința Guvernului britanic; emirul nu încheie angajamente și nu ia armele împotriva unui stat străin decât cu încuviințarea Londrei. În schimb, britanicii îl sprijină împotriva oricărei agresiuni străine cu bani, arme sau trupe, după cum judecă ei; trupele britanice, dacă intră, se întorc în teritoriul britanic de îndată ce scopul e îndeplinit.

Articolul al patrulea așază un reprezentant britanic la Kabul, cu escortă potrivită, și îngăduie agenți britanici la frontierele afgane când Guvernul britanic socotește de trebuință; emirul poate trimite un agent la curtea viceregelui. Articolul al cincilea garantează siguranța și tratamentul cinstit al agenților britanici; aceștia, la rândul lor, nu se amestecă în administrația internă. Articolul al șaselea nu pune piedică supușilor britanici care fac negoț pașnic, cu învoirea Guvernului britanic.

Articolul al șaptelea cere drumuri deschise pentru caravane și un tratat comercial separat, în termen de un an. Articolul al optulea: britanicii construiesc, pe cheltuiala lor, o linie telegrafică de la Kurram la Kabul; emirul o ocrotește. Articolul al nouălea înapoiază Kandaharul și Jalalabadul, cu tot ținutul ocupat, în afară de districtele Kurram, Pishin și Sibi, ținute sub protecție și administrație britanică ca districte atribuite, nu rupte pe vecie din regat; veniturile, după cheltuielile civile, se plătesc emirului. Controlul pasurilor Khyber și Michni, și al relațiilor cu triburile de acolo, rămâne britanic.

Articolul al zecelea dă emirului și urmașilor o subvenție anuală de șase lakh de rupii, pentru sprijinirea autorității legitime și pentru îndeplinirea întregului angajament. Misiunea lui Cavagnari a ajuns la Kabul pe 24 iulie; pe 3 septembrie un regiment din Herat a luat cu asalt compoundul. Yaqub a fost scos din scaun. Tratatul de la Gandamak nu este acea a doua fază a războiului.

În 1880 britanicii l-au numit emir pe Abdur Rahman Khan, vărul lui Yaqub. El a primit dispozițiile de la Gandamak, cu condiția ca Londra să renunțe la rezidentul britanic din Kabul. Actul din mai rămâne textul prin care emirul a cedat conducerea treburilor externe și controlul pasurilor de frontieră.

Imagine: Grup. Emirul Yakub Khan, generalul Daod Shah, Habeebula Moustafi, cu maiorul Cavagnari și dl Jenkyns, Gandamak, 1879; John Burke, domeniu public, British Library / Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Treaty of Gandamak. Textul tratatului: Wikisource: Treaty of Gandamak, 26 May 1879.