Războiul ruso-persan din 1804–1813 a pornit după anexarea Georgiei de către Pavel I (decembrie 1800) și ofensiva lui Pavel Țițianov: Ganja a căzut pe 15 ianuarie 1804. Fath Ali Shah Qajar a trecut Arasul cu fiul său, prințul moștenitor Abbas Mirza. După Tilsit (1807), Franța a lăsat Persia fără sprijinul promis la Finkenstein. Bătălia de la Aslanduz, pe 31 octombrie 1812, a spulberat armata lui Abbas Mirza. Căderea Lankaranului, la 1 ianuarie 1813, a precipitat pacea. Mediator a fost diplomatul britanic Gore Ouseley.

La 24 octombrie 1813 (29 Shawwal 1228), în satul Gulistan din Karabakh — azi în raionul Goranboy, Azerbaidjan — Nikolai Rtișcev a semnat pentru Rusia, Mirza Abolhassan Khan Ilchi pentru Qajari. Encyclopaedia Iranica notează că termenii i-a dictat Rtișcev; Ouseley a ținut ritmul negocierilor. Ratificarea a avut loc la Tbilisi în septembrie 1814. Articolul 1 încetează ostilitățile.

Articolul 2 trasează frontiera pe status quo ad presentem: de la Adina Bazar spre câmpia Mugan, vadul Arasului la Yedi Boluk, apoi Arasul până la Kapanak Čāy, munții Karabakhului și Nakhchivanului, Išik Meydān, Hamza Čaman, creasta Aragats și râul Arpa Čāy. Situația din Talysh, încă contestată, a fost lăsată unei comisii.

Articolul 3 obligă șahul să recunoască suveranitatea țarului asupra Georgiei, Mingreliei, Abhaziei, Ganjei, Karabakhului, Quba, Derbentului, Baku, Daghestanului, Șaki și a altor ținuturi. Khanatele cedate acoperă, în linii mari, Daghestanul de azi, Georgia de est, cea mai mare parte a Azerbaidjanului și părți din Armenia de nord. Articolul 5 dă Rusiei acces comercial la porturile persane de la Caspică și dreptul exclusiv de a ține vase de război pe mare.

Articolul 4 dă Rusiei dreptul de a recunoaște prințul desemnat moștenitor și de a-l ajuta împotriva rivalilor — formulă ambiguă, menită să evite o recunoaștere explicită a lui Abbas Mirza, dar care deschidea veto-ul rus asupra succesiunii. Articolele 6–11 reglează prizonierii, ambasadele, comerțul și o taxă ad valorem de 5% pe mărfurile importate.

Ambiguitatea frontierelor, mai ales între Lacul Gokča și Erevan, a ținut tensiunea. Ocuparea rusă a districtului Gokča în 1825 a deschis al doilea război ruso-persan (1826–1828), încheiat cu Tratatul de la Turkmenchay, prin care Persia a pierdut restul Armeniei și al Azerbaidjanului de azi, la nord de Aras.

Surse: Treaty of Gulistan; Encyclopaedia Iranica, Golestān Treaty.