Constituția europeană, semnată la Roma pe 29 octombrie 2004, a căzut după 55% de voturi împotrivă în Franța, pe 29 mai 2005, și 61% în Țările de Jos, pe 1 iunie. Germania a închis „perioada de reflecție” cu Declarația de la Berlin, în martie 2007. Consiliul European din 21–23 iunie a dat un mandat de 16 pagini pentru o conferință interguvernamentală: se păstrează tratatele existente, se scot simbolurile constituționale, Carta drepturilor fundamentale rămâne în afara textului, cu trimitere care o face obligatorie. Polonia a cerut votul cu rădăcina pătrată; Balkenende a obținut un rol mai mare pentru parlamentele naționale. IGC s-a deschis la Lisabona pe 23 iulie. Pe 18–19 octombrie, Sócrates a închis ultimele concesii: formula Ioannina și un avocat general suplimentar la Curtea de Justiție.

Treaty of Lisbon amending the Treaty on European Union and the Treaty establishing the European Community a fost semnat la 13 decembrie 2007, în Mănăstirea Ieronimilor din Lisabona — același loc în care Portugalia a semnat aderarea, în 1985. Cei 27 de plenipotențiari au semnat împreună, pentru prima oară, cu președinții Parlamentului, Comisiei și Consiliului; Hans-Gert Pöttering a fost de față după proclamarea Cartei. Gordon Brown a semnat câteva ore mai târziu, invocând o audiere în Camera Comunelor. Depozitarul este guvernul Italiei. Preambulul spune scopul: „a încheia procesul început prin Tratatul de la Amsterdam și prin Tratatul de la Nisa, în vederea sporirii eficienței și a legitimității democratice a Uniunii”. România a fost reprezentată de Traian Băsescu, Călin Popescu-Tăriceanu și Adrian Cioroianu.

Lisabona nu se citește ca text autonom: modifică TUE (Maastricht) și TEC (Roma), redenumit Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, plus protocoalele și Euratom. Uniunea capătă personalitate juridică consolidată. Procedura legislativă ordinară pune Parlamentul pe picior de egalitate cu Consiliul, inclusiv la buget, agricultură și justiție. Parlamentul alege președintele Comisiei pe baza propunerii Consiliului European, ținând seama de alegeri. Consiliul trece, în cel puțin 45 de domenii, de la unanimitate la majoritate calificată. Din 2014, dubla majoritate înseamnă cel puțin 55% din state, care reprezintă cel puțin 65% din populație; minoritatea de blocaj trebuie să cuprindă cel puțin patru țări.

Consiliul European devine instituție, cu un președinte numit pentru doi ani și jumătate, reînnoibil o dată. Înaltul reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate fuzionează fostul înalt reprezentant PESC cu comisarul pentru relații externe, este vicepreședinte al Comisiei și conduce Serviciul European de Acțiune Externă. Carta din 7 decembrie 2000 capătă forță juridică egală cu tratatele, fără a extinde competențele; un protocol limitează efectul ei în dreptul intern britanic și polonez. Parlamentele naționale au opt săptămâni pentru aviz de subsidiaritate. Pentru prima oară, un articol — 50 TUE — dă dreptul expres de retragere și procedura.

Parlamentul European a votat, pe 20 februarie 2008, o rezoluție neobligatorie, 525 la 115. Irlanda, singurul stat care a ținut referendum, a respins tratatul în iunie 2008 și l-a acceptat în octombrie 2009, după concesii, inclusiv păstrarea unui comisar pe stat. Instrumentul ceh a fost depus ultimul la Roma, pe 13 noiembrie 2009. Tratatul a intrat în vigoare pe 1 decembrie 2009, nu pe 1 ianuarie, cum fusese prevăzut.

Fotografia din 13 decembrie, din arhiva Cancelariei Prezidențiale poloneze, arată sala de la Ieronimi. Semnarea a închis Reform Treaty; aplicarea a așteptat doi ani de ratificări.

Surse: Treaty of Lisbon; Wikisource, Treaty of Lisbon amending the Treaty on European Union and the Treaty establishing the European Community.