La Londra, pe 19 aprilie 1839, au fost semnate două tratate și un act de accesare. Primul, între Franța, Austria, Marea Britanie, Prusia și Rusia, de o parte, și Țările de Jos, de cealaltă, recunoaște despărțirea Belgiei de Țările de Jos. Al doilea, între Belgia și Olanda, inserează cele 24 de articole anexate. În aceeași zi, Confederația germanică accede la ansamblu. Pentru regele Țărilor de Jos, mare duce de Luxemburg, semnează Salomon Dedel; pentru regele belgienilor, Sylvain van de Weyer. Pentru cele Cinci: contele de Senfft-Pilsach, Horace Sébastiani, vicontele Palmerston, baronul von Bülow și contele Pozzo di Borgo. Tratatul celor Cinci este făcut în numele Sfintei Treimi de nedespărțit; ratificările urmează să fie schimbate la Londra în șase săptămâni, odată cu cele belgo-olandeze. Regele Țărilor de Jos a ratificat pe 26 mai; schimbul a avut loc pe 8 iunie 1839.

Articolul întâi al tratatului celor Cinci îl obligă pe regele Țărilor de Jos să convertească imediat, în tratat cu regele belgienilor, articolele anexate, oprite de comun acord sub auspiciile curților din 1831. Articolul al doilea spune că aceste articole au aceeași putere ca și cum ar fi inserate textual și că stau astfel sub garanția celor cinci majestăți. Articolul al treilea recunoaște că unirea dintre Olanda și Belgia, născută din tratatul de la Viena din 31 mai 1815, este desfăcută.

În tratatul belgo-olandez, articolul întâi compune teritoriul belgian din Brabantul de sud, Liège, Namur, Hainaut, Flandra occidentală, Flandra orientală, Anvers și Limburg, așa cum au ținut de regatul din 1815, minus districtele din articolul 4, plus partea din Marele Ducat de Luxemburg descrisă la articolul 2: linia de la Rodange și Athus, prin Arlon, Steinfort și Martelange, apoi talvegul Sûre până la frontiera prusacă. Vestul liniei trece la Belgia; estul rămâne Marelui Ducat. Articolul 3 dă regelui, pentru aceste cesiuni, o despăgubire teritorială în provincia Limburg. Articolul 4 îi lasă, pe malul drept al Meusei, tot sectorul dintre Meuse, Prusia, Liège și Gelderlandul olandez; pe malul stâng, o linie până deasupra Wessem, cu Maastricht și un radiu de o mie două sute de toise de la glacisul exterior, în suveranitatea Țărilor de Jos. Enclavele olandeze de pe malul stâng, în afară de Maastricht, revin Belgiei.

Articolul 7 spune că Belgia, în limitele articolelor 1, 2 și 4, formează un stat independent și perpetuu neutru și că este ținută să observe aceeași neutralitate față de toate celelalte state. Articolul 9 aplică articolele 108–117 din Actul de la Viena navigației fluviilor care despart sau traversează cele două țări; pentru Escaut, pilotaj și balizaj comune în aval de Anvers, un drept unic de 1,50 florini pe tonă, perceput de agenți olandezi la Anvers și Terneuzen, fără vizită în radele olandeze. Articolul 12 îngăduie Belgiei, dacă deschide un drum sau un canal până la Meuse în fața cantonului Sittard, să ceară prelungirea până la frontiera Germaniei, pe cheltuiala ei, fără a atinge suveranitatea olandeză. Articolul 13 trece asupra Belgiei o rentă anuală de cinci milioane de florini din datoria publică a vechiului regat, de achitat semestrial la Bruxelles sau Anvers, în numerar, fără nicio reținere. Articolul 14 păstrează Anversul ca port de comerț, după articolul 15 al tratatului de la Paris din 30 mai 1814. Articolul 24 cere evacuarea locurilor care își schimbă stăpânul în cincisprezece zile de la schimbul ratificărilor.

Tratatul nu este proiectul din 18 articole din 26 iunie 1831, acceptat de Belgia și refuzat de Țările de Jos. Nu este tratatul din 15 noiembrie 1831 dintre cele Cinci și Belgia, semnat fără Olanda. Nu este al doilea tratat de la Londra, din 1867, care reglementează Luxemburgul după dispariția Confederației germanice. Semnatarii de la Londra nu sunt Leopold I și Willem I în persoană: pe instrumentele din aprilie 1839 apar Dedel, van de Weyer, Palmerston, Sébastiani, Senfft, Bülow și Pozzo di Borgo.

Imagine: Sylvain van de Weyer, plenipotențiar belgian la Londra; gravură I. Thomson după Wappers, anii 1830, domeniu public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Treaty of London (1839). Textul tratatului: MJP: Traités de Londres, 19 avril 1839.