La Londra, la 22 martie 1946, Regatul Unit și Emiratul Transiordaniei semnează Treaty of Alliance between His Majesty in respect of the United Kingdom and His Highness the Amir of Transjordan (Tratatul de la Londra din 1946). Intră în vigoare la 17 iunie 1946, prin schimbul de ratificări la Amman. Textul e publicat în United Nations Treaty Series, vol. 6.

Tratatul recunoaște suveranitatea și independența statului arab Transiordania, care devine Regatul Hașemit al Transiordaniei, cu emirul Abdullah I ca rege. Înlocuiește mandatul anglo-transiordanian și Organic Law din 1928, care lăsau finanțele și o mare parte a politicii externe sub control britanic.

Instrumentul păstrează totuși baze militare britanice și subvenționarea Arab Legion — proiectat să lase Londrei o marjă largă de acțiune. Liga Națiunilor recunoaște independența iminentă la 18 aprilie 1946, la ultima sa sesiune.

La 25 mai 1946, parlamentul din Amman ratifică tratatul și redesemnează emirul ca rege; data rămâne Ziua Independenței în Iordania. Oficial, mandatul încetează la 17 iunie 1946.

Cererea de aderare la ONU e vetoată de URSS pe motiv că independența nu e deplină; un tratat din martie 1948 ridică restricțiile rămase; aderarea ONU vine la 14 decembrie 1955.

Tratatul de la Londra din 22 martie 1946 rămâne actul fondator al independenței iordaniene, chiar dacă relația militară și financiară cu Londra continuă încă câțiva ani.

Imagine: Abdullah I; Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Treaty of London (1946). Textul tratatului: Treaty of Alliance UK–Transjordan (UNTS vol. 6).