La 12 august 1323, în cetatea Oreshek de la gura Nevei, Republica Novgorodului și regatul Suediei au încheiat prima înțelegere care le trasează frontiera pe Istmul Carelian. Cetatea, ridicată în același an, e numită în suedeză Nöteborg, în finlandeză Pähkinälinna. Din partea Novgorodului semnează, în forma unei scrisori a marelui cneaz, Iuri Danilovici al Moscovei, posadnicul Varfolomei Iurievici, tîsiatskiul Avram și comunitatea orașului. Regele Magnus Eriksson, atunci de șapte ani, e reprezentat de Erik Turesson, Hemming Ødgislason, Peter Jonsson, castelanul Vyborgului, și preotul Waemundus. Doi negustori din Gotland, Ludovicus și Fodra, stau pentru Liga Hanseatică. Textele latine păstrate consemnează pace veșnică și sărutarea Crucii.

Originalele nu mai există. Suedezii au primit, după uzul vremii, un text rusesc cu traducere latină; aceste piese, încă la Vyborg în 1493, au fost mutate în Suedia și s-au pierdut, aproape sigur, în incendiul de la Tre Kronor din 1697. Novgorodul a avut o versiune suedeză; trimișii suedezi au copiat-o în 1537, iar copia a rămas la Stockholm. Copiile latine, rusești și suedeze coincid asupra punctelor de pe istm și asupra cesiunii celor trei pogosturi, dar diverg la ultimul reper de nord.

Novgorodul cedează Suediei trei gislalag, sau pogosturi: Savolax (Savilahti, în zona actualului Mikkeli), Jääski și Äyräpää. Copia latină editată de Henrik Gabriel Porthan în Sylloge monumentorum (Åbo, 1803) le numește Savolax, Jeskis și Aegrepae Karelsk Gislalagh. Frontiera e o listă de optsprezece puncte. Primele douăsprezece, de la sud de Vyborg, urmează râul Sestra (în latină amnem Sester) și Volcia până la Vuoksi, apoi spre nord-vest până la Särkilahti pe Saimaa. Aici istoricii coincid: linia taie istmul în două și a rămas, în linii mari, stabilă până târziu în Evul Mediu.

La nord de așezările importante, cele șase puncte rămase sunt vagi. Copia suedeză din 1537 se încheie cu formula nor i haffuit, „spre nord, în mare”. Textul rusesc are Kajano more; cel latin, Helsingh haff. Jalmari Jaakkola a trasat, în 1925, linia spre Golful Botnic. Jarl Gallén și, după el, John Lind au argumentat o zonă de uz comun în Ostrobotnia și Laponia, cu două ramuri: una spre Bothnia, alta spre Marea Albă sau Oceanul Arctic. Triburile fino-ugrice de pe ambele maluri nu au semnat.

Copia latină deschide comerțul: negustorii din toată Almania, Lübeck, Gotland și Suedia, uscat și apă, prin Nyen (Nyo) către Novgorod, fără piedică. Garnizoana Vyborgului nu trebuie să-i vatăme. Niciuna dintre părți nu zidește castele noi în Rusia ori în Carelia. Fugarilor, fidejusorilor și răufăcătorilor li se dă înapoi. Suedezii nu cumpără pământ sau apă de la carelii Novgorodului, și invers. Dacă Narva nu se îndreaptă față de rege sau de Novgorod, suedezii n-o ajută. Un delict individual nu rupe pacea: se îndreaptă acolo unde s-a făcut.

Nu e Teusina, 18 mai 1595, care abia atunci reglementează Nordkalotten. Nu e Stolbovo 1617. Nu e tratatul din 1326 dintre Novgorod și Norvegia. În 1339, după doi ani de lupte și o răscoală careliană la Korelsky Gorodok, pacea e reînnoită, cu o clauză asupra fugarilor. În 1348 Magnus ia Oreshek într-o cruciadă pe Neva și nu-l ține. În teorie, linia din 1323 rămâne până la Teusina. Coperta e piatra comemorativă a păcii, cu inscripții rusești și suedeze, în cetatea Oreshek.

Surse: Treaty of Nöteborg; Latin text of the 1323 Oreshek treaty (Porthan, Sylloge, 1803).