La 10 decembrie 1898, la Paris, cinci plenipotențiari americani și cinci spanioli semnează Tratatul de pace dintre Statele Unite ale Americii și Spania. Pentru Washington: William R. Day, Cushman K. Davis, William P. Frye, George Gray, Whitelaw Reid. Pentru regenta Maria Cristina, în numele fiului ei Alfonso XIII: Eugenio Montero Ríos, Buenaventura de Abarzuza, José de Garnica, Wenceslao Ramírez de Villa-Urrutia, Rafael Cerero. Două exemplare. Protocolul de armistițiu din 12 august, de la Washington, rămâne în vigoare până la executare.

Articolul I: Spania renunță la orice pretenție de suveranitate asupra Cubei. Insula, după evacuare, e ocupată de Statele Unite, care își asumă, cât ține ocupația, obligațiile de drept internațional pentru viață și bunuri. Articolul II: Spania cedează Puerto Rico și celelalte insule spaniole din Antile, plus Guam, în Mariane sau Ladrones. Articolul III: cedează arhipelagul Filipine, după o linie de meridiane și paralele. Statele Unite plătesc douăzeci de milioane de dolari în trei luni de la schimbul ratificărilor.

Articolul IV: zece ani, navele și mărfurile spaniole intră în porturile filipineze pe aceleași termene ca cele americane. Articolul V: soldații spanioli capturați la Manila se întorc în Spania, pe cheltuiala americană, cu armele. Evacuarea Filipinelor și a lui Guam, după modelul Puerto Rico. Drapelele, navele necapturate, muniția rămân ale Spaniei. Artileria grea din fortificații stă șase luni; Washington o poate cumpăra. Articolul VI: eliberarea prizonierilor de război și a deținuților politici din insurecțiile cubaneză și filipineză. Reciproc.

Articolul VII: renunțare reciprocă la despăgubiri, naționale și individuale, de la începutul insurecției cubaneze până la schimbul ratificărilor, inclusiv costul războiului. Statele Unite judecă pretențiile propriilor cetățeni. Articolul VIII: clădirile, cheiurile, cazărmile, forturile, drumurile publice ale Coroanei trec odată cu suveranitatea; proprietatea particulară, municipală, bisericească nu. Articolul IX: spaniolii din Peninsulă pot rămâne sau pleca, cu averea; într-un an, declarație de credință față de Coroană, altfel naționalitatea teritoriului. Drepturile civile și statutul politic al locuitorilor de pe loc, de către Congres.

Articolul X: liberul exercițiu al religiei. Articolul XIV: consuli spanioli în porturile cedate. Articolul XV: zece ani, tratament egal pentru navele comerciale, afară de cabotaj. Articolul XVI: obligațiile americane față de Cuba țin cât ocupația; la capăt, Washington sfătuiește guvernul de pe insulă să le preia. Articolul XVII: ratificare de președintele american, cu sfatul și consimțământul Senatului, și de regentă; schimbul, la Washington, în șase luni.

Felipe Agoncillo, avocatul Primei Republici Filipineze, nu e primit la masă. Cortes respinge textul; Maria Cristina îl semnează, din Constituție. Pe 4 februarie 1899 izbucnesc luptele la Manila. Senatul ratifică pe 6 februarie, 57–27, două voturi peste două treimi. Doi republicani votează contra: George Frisbie Hoar și Eugene Hale. Schimbul e pe 11 aprilie 1899. Urmează războiul filipinezo-american. În Spania, Generația de la 98. În Statele Unite, amendamentul Teller ținuse Cuba departe de anexare; amendamentul Platt va lega insula altfel.

Imagine: Kurz and Allison, Spanish-American Treaty of Peace, Paris, 10 decembrie 1898, domeniu public, Library of Congress / Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Treaty of Paris (1898). Textul tratatului: Treaty of Peace Between the United States and Spain; December 10, 1898.