Pe o punte de lemn peste Somme, la Picquigny, lângă Amiens, Eduard al IV-lea al Angliei și Ludovic al XI-lea al Franței se întâlnesc despărțiți de un grilaj, fiecare cu doisprezece nobili. Data instrumentelor este 29 august 1475. Nu este Tratatul de la Troyes din 1420 și nu este bătălia de la Castillon din 1453.

În 1474, Tratatul de la Londra îl legase pe Eduard de Carol Temerarul, duce de Burgundia. În iunie 1475, regele englez debarcă cu vreo unsprezece mii de oameni și arcași bretoni, ca să treacă prin ținuturi burgunde spre Reims. Carol nu deschide orașele și nu aduce armata promisă; Francisc al II-lea al Bretaniei dă puțin ajutor. Ludovic, care vrea mâinile slobode față de Burgundia, trimite vorbă că poate oferi mai mult decât aliații.

Pe 13 august, în tabăra de la Seyntre, lângă Péronne, Eduard, cu frații Clarence și Gloucester de față, îl însărcinează pe lordul Howard, pe maestrul rolurilor, pe decanul capelei și pe Thomas St Leger să încheie: 75.000 de scuzi în cincisprezece zile, apoi 25.000 la Paști și 25.000 la Sfântul Mihail, adică 50.000 pe an cât trăiesc amândoi; Delfinul să ia de soție pe prima sau a doua fiică a lui Eduard, cu 60.000 de livre rentă; armata să se retragă, cu ostatici până la debarcarea în Anglia; armistițiu de șapte ani și negoț liber.

Patentele latine din 29 august, date în câmpul de lângă Amiens, recunosc primirea a 75.000 de scuzi de aur, fiecare de treizeci și trei de gros blancs. Eduard se leagă să-și tragă oastea în Anglia fără viclenie, fără să ia vreo cetate franceză. Ostatici rămân lordul Howard și John Cheyne, scutier al trupului regelui, până când cea mai mare parte a armatei ajunge acasă. Pretențiile, inclusiv titlul francez pe care Eduard tot îl poartă în acte, merg la arbitraj pe trei ani: cardinalul Thomas Bourchier de Canterbury și ducele de Clarence, din partea engleză; arhiepiscopul Carol de Lyon și contele Jean de Dunois, din partea franceză. Cine nu respectă hotărârea plătește trei milioane de scuzi.

Armistițiu bun, până la apusul soarelui pe 29 august 1482: încetarea războiului pe uscat, pe mare și pe ape dulci; negoț liber, fără taxe puse în ultimii doisprezece ani; negustorii pot umbla înarmați, dar nu mai mulți de o sută la un loc. Conservatori englezi sunt, între alții, Clarence, Gloucester, cancelarul, păzitorul sigiliului privat, Warden of the Cinque Ports și locotenentul Calaisului.

Un al treilea instrument leagă o prietenie pe viața celor doi regi: ajutor reciproc împotriva răzvrătirii; nicio ligă nouă cu aliatul celuilalt fără înștiințare. Când ajung la vârsta nunții, Delfinul Carol ia pe Elisabeta de York, adusă în Franța pe cheltuiala lui Ludovic și înzestrată cu 60.000 de livre pe an după obiceiul francez; dacă Elisabeta moare înainte de contract, locul îl ia sora ei, Maria.

Ludovic se obligă, tot pe 29 august, la Amiens, să plătească la Londra, de Paști și de Mihail, 50.000 de scuzi de aur pe an, cât trăiesc amândoi, cu cauțiune de la banca Medici sau, în lipsă, cu bula papală de interdict asupra regatului. Margareta de Anjou, văduva lui Henric al VI-lea, ținută în Anglia, urmează să fie dată lui Ludovic; ordinul de predare către sir Thomas Montgomery este din noiembrie.

Philippe de Commynes scrie că ducele de Gloucester a socotit înțelegerea de necinste și n-a stat la tratative, dar a venit la serbările din Amiens. Nu este Tratatul de la Étaples din 1492; este armistițiul și pensia convenite la Picquigny, pe Somme.

Imagine: Job (Jacques Onfroy de Bréville) și Georges Montorgueil, Tratatul de la Picquigny, 1905; domeniu public, Gallica / Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Treaty of Picquigny. Textul tratatului: Rymer, Foedera, vol. 12: instrumentele din 29 august 1475 (British History Online).