La 26 ianuarie 1855, la Hahdskus — Point No Point, capul Suquamish, Teritoriul Washington — Isaac I. Stevens, guvernator și superintendent al afacerilor indiene, încheie articolele de acord cu șefii, fruntașii și delegații satelor S'Klallam (Kah-tai, Squah-quaihtl, Tch-queen, Ste-tehthon, Tsohkw, Yennis, Elhwa, Pishtst, Hunnint, Klat-la-wash, Oke-ho) și cu triburile Skokomish, To-anhooch și Chem-a-kum, de pe Strâmtoarea Juan de Fuca și canalul Hood. Sfatul începuse cu o zi înainte. Circa 1.200 de oameni. Textul, gata scris, e tălmăcit din engleză în jargonul chinook. Nu e bază de negociere.

Hool-hole-tan, subșef skokomish, întreabă ce vor mânca dacă vând pământul: fructe de pădure, cerb, somon. Nu vrea să semneze; ia jumătate, lasă restul; locul ales pentru rezervă nu-i place. L'Hau-at-scha-uk, to-anhooch, nu vrea să părăsească gura râului, casa veche, cimitirul. Alții zic că prețul e mic, acum că știu cât valorează pământul. Alții răspund că pământul e sărac. A doua zi, cu steaguri albe, pun semnele. Semnează, între alții, Chits-a-mah-han (Duke of York) pentru S'Klallam, Dah-whil-luk pentru Skokomish, Kul-kah-han (General Pierce) pentru Chem-a-kum. Martori: M. T. Simmons, secretarul teritorial C. H. Mason, interpretul Benj. F. Shaw, George Gibbs.

Articolul 1: cesiune, renunțare și transmitere către Statele Unite a tot dreptul asupra țării ocupate, de la gura râului Okeho, pe linia Makah până la creasta Cascade, apoi Satsop, ținuturile cedate de Nisqually, Black Hills, Wilkes' Portage, linia Duwamish-Suquamish, capul Suquamish, Admiralty Inlet, Strâmtoarea Juan de Fuca, înapoi. Articolul 2: rezervă de șase secțiuni, 3.840 de acri, la capătul canalului Hood, de marcat ulterior. Niciun om alb fără îngăduință. Drumuri, dacă trebuie, cu despăgubire. Președintele poate așeza acolo și alte triburi prietene.

Articolul 3: mutarea pe rezervă în cel mult un an de la ratificare. Articolul 4: dreptul de a lua pește la locurile obișnuite, în comun cu cetățenii, de a ridica case vremelnice pentru uscare, de a vâna și culege pe pământuri deschise și neocupate. Nu din băncile de scoici ținute de cetățeni. Articolul 5: 60.000 de dolari, pe 20 de ani, după o scară descrescătoare, cheltuiți după voia președintelui. Articolul 6: încă 6.000 de dolari pentru mutare, garduri, arătură.

Articolul 7: președintele poate muta sau uni triburi, împărți loturi după modelul tratatului cu Omaha. Articolul 8: anuitățile nu plătesc datoriile particularilor. Articolul 9: dependență de guvern, pace cu cetățenii, fără război decât de apărare, predarea făptașilor. Articolul 10: băutura tare pe rezervă taie partea de anuitate. Articolul 11: școală agricolă și industrială 20 de ani la agenția Puget Sound, fierar, dulgher, agricultor, medic, vaccinare — pe cheltuiala Statelor Unite, nu din anuități. Articolul 12: eliberarea sclavilor, fără alții noi. Articolul 13: fără negoț pe Insula Vancouver sau în afara stăpânirii americane.

Articolul 14: tratatul leagă după ratificarea de către președinte. Senatul ratifică pe 8 martie 1859. Proclamația: 29 aprilie 1859. Rezerva Skokomish rămâne la capătul canalului Hood. Dreptul de pescuit din articolul 4 va fi citit, un secol mai târziu, în procesul Boldt.

Imagine: Jan Tik, farul de la Point No Point, 9 octombrie 2005, CC BY 2.0, Wikimedia Commons. Farul e din 1879. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Point No Point Treaty. Textul tratatului: Treaty with the S'Klallam, 1855 (Jamestown S'Klallam Tribe).