La 5 septembrie 1905, la Șantierul Naval Portsmouth din Kittery, Maine, Komura Jutarō și Takahira Kogorō, pentru Japonia, și Serghei Witte și Roman Rosen, pentru Rusia, au semnat tratatul care închidea războiul ruso-japonez din 1904–1905. Textul, în franceză și engleză, a fost înregistrat în Protocoles de la conférence de paix entre le Japon et la Russie, publicate de Ministerul japonez de Externe. Președintele Theodore Roosevelt a mijlocit de la distanță — nu a venit la Portsmouth — și a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1906, primul american distins astfel.

Negocierile, douăsprezece ședințe între 9 și 30 august, s-au ținut în clădirea General Stores; delegațiile locuiau la Hotel Wentworth, în New Castle, și treceau zilnic Piscataqua. După Mukden și Tsushima, armata japoneză era întinsă peste măsură, iar economia, îndatorată; în Rusia, războiul era nepopular, iar țarul Nicolae al II-lea acceptase, reluctat, discuția de pace. Roosevelt alesese Portsmouth ca să scutească părțile de vara Washingtonului.

Articolul II recunoștea că Japonia are în Coreea interese politice, militare și economice „preponderente” și angaja Rusia să nu împiedice măsurile de îndrumare, protecție și control pe care Tokyo le-ar socoti necesare. Cele două părți se angajau să evacueze Manciuria, în afara teritoriului concesiunii Liaodong, și să o înapoieze administrației chineze. Rusia ceda Japoniei lease-ul peninsulei Liaodong — cu Port Arthur și Talien — și Calea Ferată a Manciuriei de Sud, cu concesiunile miniere; păstra Calea Ferată de Est Chineză, în nord.

Punctele grele au fost despăgubirea și Sahalinul, ocupat de japonezi în iulie 1905. Țarul interzisese concesii teritoriale, reparații sau limitări ale forțelor ruse în Extremul Orient. Pe 18 august, Roosevelt a propus împărțirea insulei; pe 23, Witte a oferit Sahalinul întreg dacă Japonia renunța la bani. Komura a refuzat; Witte a amenințat cu reluarea războiului, în timp ce patru divizii ruse noi soseau în Manciuria. Presat, Komura a cedat: Japonia păstra jumătatea de sud a Sahalinului și renunța la despăgubiri.

Tratatul a fost ratificat de Consiliul Privat japonez pe 10 octombrie și de Rusia pe 14 octombrie; a intrat în vigoare pe 16 octombrie. În Japonia, succesiunea de victorii militare făcuse publicul să aștepte mai mult decât textul oferea. Nemulțumirea a explodat în revoltele de la Hibiya, iar cabinetul Katsura a căzut pe 7 ianuarie 1906. Coreea a devenit protectorat japonez la scurt timp după articolul II; anexarea a venit în 1910. Pentru Coreea, istoricii au notat că recunoașterea intereselor japoneze lovea în spiritul tratatului coreeano-american din 1882, pe care Seulul îl citise ca pe o apărare de facto.

Pacea a confirmat Japonia ca putere dominantă în Asia de Est și a oprit, pentru trei decenii, înaintarea rusă în Pacific. Nu a fost un monument de victorie fără rest: Witte a jucat presiunea mediatică și amenințarea reluării luptei, iar Roosevelt a rămas în culise. Masa de conferință se păstrează la muzeul Meiji-mura, în Inuyama.

Sursă consultată: Tratatul de la Portsmouth. Protocoalele conferinței: Protocoles de la conférence de paix entre le Japon et la Russie [à Portsmouth, N.H., août-septembre, 1905].