La Saigon, pe 5 iunie 1862 (anul al cincisprezecelea al lui Tự Đức, luna a cincea, ziua a noua), contraamiralul Louis-Adolphe Bonard, comandant al corpului expediționar franco-spaniol și plenipotențiar al lui Napoleon al III-lea, colonelul Carlos Palanca Gutiérrez, plenipotențiar al Isabellei a II-a, și Phan Thanh Giản, vice-mare cenzor și președinte al Tribunalului Riturilor, asistat de Lâm Duy Hiệp, președinte al Tribunalului de Război, plenipotențiari ai lui Tự Đức, au semnat tratatul de pace și prietenie dintre Franța și Spania, de o parte, și regatul Annamului, de cealaltă. Actul are douăsprezece articole. Schimbul ratificărilor s-a făcut la Huế, pe 14 aprilie 1863.

Tratatul de la Saigon din 1862 nu este capturarea Saigonului din 18 februarie 1859, nici debarcarea de la Tourane din 1858, nici al doilea tratat de la Saigon din 1874, nici ocuparea celor trei provincii de apus din 1867. Împărații nu au iscălit; au iscălit solii.

Articolul întâi proclamă pace veșnică între împăratul francezilor, regina Spaniei și regele Annamului, și prietenie între supușii celor trei neamuri. Articolul al doilea: francezii și spaniolii pot ține cultul creștin în Annam; supușii Annamului care vor să-l îmbrățișeze o fac liber, fără silă, și nimeni nu este silit. Articolul al treilea cedează Franței, în toată suveranitatea, provinciile întregi Biên Hòa, Gia Định și Định Tường (Mỹ Tho), plus insula Côn Đảo (Poulo Condor). Negustorii francezi circulă pe fluviul Cambodgiei și pe brațele lui; tot astfel vasele de război franceze de pază.

Articolul al patrulea: dacă o națiune străină cere, prin provocare sau prin tratat, o parte din pământul annamit, regele înștiințează pe împăratul francezilor; orice cesiune de teritoriu cere consimțământul său. Articolul al cincilea deschide francezilor și spaniolilor porturile Tourane, Balat și Quảng An, și annamiților porturile Franței și Spaniei; nicio țară a treia nu capătă protecție sau avantaj mai mare. Articolul al șaselea: solii francezi sau spanioli ancorează la Tourane și merg pe uscat la Huế.

Articolul al șaptelea: amnistie generală de ambele părți, cu înapoierea bunurilor sechestrate. Articolul al optulea: Annamul plătește patru milioane de dolari, în zece ani, câte 400.000 pe an, la reprezentantul francez din Saigon, pentru cheltuielile de război ale Franței și Spaniei; cele 100.000 de ligaturi deja date se scad; dolarul se socotește 72 de sutimi de tael. Articolul al nouălea: predarea piraților și a fugarilor, de o parte și de cealaltă.

Articolul al zecelea: locuitorii din Vĩnh Long, An Giang și Hà Tiên fac negoț în provinciile franceze; convoaiele de trupe, arme, muniții și merinde merg pe mare, afară de trecerea prin Cửa Tiểu, cu permis. Articolul al unsprezecelea: citadela Vĩnh Long rămâne cu trupe franceze până când răscoala din Gia Định și Định Tường, pornită din porunca regelui, încetează. Articolul al doisprezecelea: ratificările, în termen de un an, se schimbă în capitala Annamului. Tratatul de la Saigon din 1862 nu este acea ocupare de mai târziu a celor trei provincii de apus.

Imagine: Cochinchina, extras din harta Indochinei a lui Adolf Bastian, 1867; BnF, domeniu public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9. Harta e din 1867; cesiunea din tratat este din 1862.

Sursă consultată: Treaty of Saigon (1862). Textul tratatului: Wikisource: Traité de Saïgon, 5 juin 1862.