Războiul ruso-otoman din 1877–78 s-a închis cu preliminarii, nu cu o pace europeană. Semnatarii ruși: contele Nikolai Ignatiev și Aleksandr Nelidov. Pentru Poartă: ministrul de externe Saffet Pașa și Sadullah Pașa, ambasador la Berlin. Casa familiei Simenoğlu din San Stefano, sat la apus de Constantinopol, azi Yeşilköy. Preliminariile s-au semnat la 3 martie 1878, 19 februarie pe calendarul iulian. Ratificările, la Petersburg, pe 17 martie. Textul francez e instrumentul; traducerea engleză a fost făcută pentru guvernul britanic și publicată de Departamentul de Stat al Statelor Unite.

Articolul 6: Bulgaria e principat autonom, tributar, cu guvern creștin și miliție națională. Granița, pe harta anexată, coboară din valea Moravei prin Macedonia, iese la Egee lângă gurile Vardarului, urcă Rhodopii, lasă Adrianopolul la sud și lovește Marea Neagră la Hakimtabiassi, apoi, de la Mangalia, taie sandjakul Tulcea și iese la Dunăre deasupra Rassovei. Articolul 7: principe ales de popor, confirmat de Poartă cu învoirea puterilor; nimeni din dinastiile marilor curți. Adunare de notabili la Plovdiv sau Târnovo, sub comisar rus, scrie organizarea. Articolul 8: oastea otomană pleacă, cetățile vechi se dărâmă; trupe ruse, până la 50.000, stau cam doi ani, pe cheltuiala țării, cu depozite la Varna și Burgas.

Articolul 2 recunoaște independența Muntenegrului; Nikšić, Gacko, Podgorica, Antivari rămân principatului. Articolul 3 recunoaște independența Serbiei, cu Niš pe harta nouă; Ada Kale se evacuează și se dărâmă. Articolul 5: Poarta recunoaște independența României, cu drept la despăgubire de discutat între cele două țări. Articolul 19: Rusia cere 1.410 milioane ruble; în locul celei mai mari părți ia sandjakul Tulcea — Kilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hârșova, Constanța, Medgidia, delta și Insula Șerpilor — și îl schimbă cu Basarabia de sud, luată în 1856, până la talvegul Chilia. Ardahan, Kars, Batum, Bayazid și ținutul până la Soghanli compensează restul.

Cetățile dunărene cad; nu vor mai fi oști de linie pe Dunăre, în afară de șalupe de poliție. Comisia Dunării de Jos rămâne. Bosnia și Herțegovina primesc reformele conferinței de la Constantinopol, cu Austro-Ungaria la masă. Creta revine la legea organică din 1868; Epirul și Tesalia, reforme analoge. Articolul 16: reforme în ținuturile armene, pază față de kurzi și cerchezi. Bosforul și Dardanelele rămân deschise, în pace și în război, navelor comerciale neutre spre porturile ruse.

Bulgaria astfel desenată avea ieșire la Mediterana. Marile puteri s-au alarmat că flota rusă ar putea folosi porturi bulgare. Disraeli nu a primit extinderea. Salisbury, în circulara din 1 aprilie 1878, a spart învoiala. Serbia se temea de Bulgaria Mare. România, care luptase alături de ruși, a citit schimbul Basarabiei pe Dobrogea de nord ca o încălcare a garanțiilor de dinaintea războiului. Austro-Ungaria n-a primit Bosnia. Albanezii, tăiați între Serbia, Bulgaria și Muntenegru, au mers spre Liga de la Prizren.

Congresul de la Berlin, trei luni mai târziu, a înlocuit preliminariile. Bulgaria s-a micșorat; Macedonia a rămas otomană; Bosnia a trecut sub administrație habsburgă. 3 martie e, în Bulgaria, Ziua Eliberării. Ignatiev a tratat textul ca o schiță de predat Europei; celelalte cabinete l-au tratat ca pe un fapt împlinit de corectat. Gravorul din Illustrated London News, 23 martie 1878, a arătat masa de la San Stefano, nu harta de la Berlin.

Surse: Treaty of San Stefano; Office of the Historian, The treaty of peace. Official text.