La 23 septembrie 1723, în Sankt Petersburg, plenipotențiarul șahului Tahmasp al II-lea, Ismail Beg, a încheiat cu miniștrii lui Petru I tratatul care închide campania rusă de pe țărmul caspic. Textul tipărit în Polnoe Sobranie Zakonov, tomul VII, e datat 12 septembrie pe stil vechi. Nu e pacea de la Nystad din 1721, nu împărțirea ruso-otomană de la Constantinopol din 1724 și nu tratatul de la Turkmanciay din 1828.

Preambulul invocă răscoalele din statul persan, uciderile și jafurile asupra negustorilor ruși și faptul că șahul de atunci n-a putut pedepsi răzvrătiții. Petru spune că a luat armele ca să nu lase tulburarea să se apropie de granițele rusești și că a ocupat câteva locuri de pe țărmul caspic, scoase de sub răzvrătiți. Între timp, alți răsculați au luat capitala, l-au capturat pe șah cu familia și l-au coborât de pe tron; a rămas fiul Tahmasp, recunoscut în tractat ca stăpân legal.

Articolul 1 îl leagă pe Petru de o prietenie statornică și de ajutor împotriva tuturor răzvrătiților șahului: cât de curând posibil, un număr de călăreți și infanteriști urmează să intre în Persia, să-i doboare pe răsculați și să-l lase pe Tahmasp în stăpânirea liniștită a statului. Ismail Beg venise cu scrisoare deplină de împuternicire, pecetluită, și cu rugămintea ca țarul să-l țină pe tron.

Articolul 2 cedează Rusiei, în stăpânire veșnică, orașele Derbent și Baku, cu pământurile de-a lungul Mării Caspice, plus provinciile Ghilan, Mazandaran și Astrabad. Motivele sunt spuse în același articol: locurile trebuie să întrețină oastea trimisă în ajutor, astfel că țarul nu cere bani de la șah pentru soldă. Articolul 3 pune caii de cavalerie, artilerie, muniție și bagaj pe seama provinciilor cedate, cu preț de cel mult 12 ruble; cămilele, în granițele șahului, vin fără plată. Pâinea, carnea și sarea pe drum se plătesc: un batman de grâu al șahului la o grivnă, un batman de carne de vită la 5 altîni și o copeică, un berbec de cel puțin patru batman-i la o rublă, sarea la 2 copeici batman-ul. Dacă prețul pieței trece peste aceste sume, plusul iese din visteria șahului.

Articolul 4 făgăduiește prietenie veșnică și libertate de călătorie, ședere și negoț în ambele state, cu pedeapsă aspră pentru vătămare. Articolul 5 îl face pe Petru prieten al prietenilor șahului și dușman al dușmanilor lui, cu ajutor reciproc „în jurul întregului stat persan”; aceeași obligație cade și asupra lui Tahmasp.

Când prințul Boris Meșcerski a adus textul la Qazvin, în aprilie 1724, Tahmasp a refuzat ratificarea. Oastea rusă de pe țărm era prea subțire ca să-i stoarcă semnătura, iar Ismail Beg, la întoarcere, a fost silit să fugă; a murit în exil, la Astrahan. Provinciile au revenit Persiei prin tratatele de la Reșt, 1732, și Ganja, 1735, sub Anna Ioannovna. Nu e tratatul de la Sankt Petersburg din 1762 și nu pacea ruso-persană de după 1813 sau 1828.

Petru I la Derbent, în campania caspică. Pictură de A. Abramov. Imagine: Wikimedia Commons, domeniu public.

Pentru context: Treaty of Saint Petersburg (1723). Textul: Трактат с Персией, 12 сентября 1723 (ПСЗ VII).