La 14 octombrie 1809, la Viena, Jean-Baptiste Nompère de Champagny, duce de Cadore, și feldmareșalul principele Johann de Liechtenstein au semnat pacea dintre Napoleon, împărat al francezilor, rege al Italiei, protector al Confederației Rinului, și Francisc, împărat al Austriei, rege al Ungariei și al Boemiei. Nu e Pressburg din 1805, nu Campo Formio din 1797 și nu Congresul de la Viena din 1815. Ratificarea lui Napoleon e din lagărul imperial de la Schönbrunn, a doua zi. Armistițiul de la Znaim, după Wagram, e alt act, din iulie.

Articolul 1 pune pace veșnică din ziua schimbului de ratificări. Articolul 2 o face comună regilor Spaniei, Olandei, Neapolelui, Bavariei, Württembergului, Saxoniei, Westfaliei, principelui primat și marilor duci ai Confederației. Articolul 3 taie: Salzburg și Berchtesgaden, plus o fâșie din Austria Superioară de dincolo de linia de la Strass pe Dunăre până la lacul Atter, trec la împăratul francezilor, de dispus pentru suveranii Rinului; Francisc păstrează doar proprietatea pădurilor de la Mondsee din Salzkammergut, fără suveranitate. Lui, ca rege al Italiei, îi cad Görz, Montefalcone, Trieste, Carniola, cercul Villach, tot malul drept al Savei până la Bosnia — Croatia provincială în parte, șase districte militare, Fiume și litoralul ungar, Istria austriacă sau Castua, insulele, și stăpânirea Rhäzüns din Grisons. Thalweg-ul Savei e hotar.

Regelui Saxoniei îi trec enclavele boeme din Saxonia și, de unit cu Ducatul Varșoviei, toată Galiția de Vest sau Noua Galiție, un cerc în jurul Cracoviei pe malul drept al Vistulei și cercul Zamość din Galiția de Est. Wieliczka și ocnele de sare rămân comune Austriei și Saxoniei, cu trupe de poliție egale; sarea austriacă trece Vistula fără vamă. Țarului, în Galiția cea mai de răsărit, un ținut de patru sute de mii de suflete, fără Brody. Articolul 4: marele maestru teuton, arhiducele Anton, abdică în statele austriece, Ordinul fiind desființat în Confederație.

Articolul 10 iartă Tirolul și Vorarlbergul, de partea franceză, și Galiția recuperată, de partea austriacă, cu șase ani ca să-și vândă pământurile, chiar fideicomisurile. Articolul 12 evacuează Moravia în cincisprezece zile, Ungaria, Galiția păstrată și Viena în o lună, Austria Inferioară în două, restul în două luni și jumătate. Articolul 15 recunoaște schimbările din Spania, Portugalia și Italia. Articolul 16 aderă la sistemul prohibitiv față de Anglia, ca înainte de război. Articolele separate, cu aceeași putere: pacea e comună Rusiei; cadrele austriece nu trec de o sută cincizeci de mii de oameni cât ține războiul maritim; contribuția de două sute de milioane se reduce la optzeci și cinci, treizeci înainte de evacuarea Vienei.

Nu e pacea de la Tilsit din 1807 și nu e căsătoria din 1810 cu Marie-Louise. Friedrich Staps, cu cuțitul în petiție, e din curtea palatului, cu două zile înainte, nu din articole.

Medalia Păcii de la Viena, gravor Bertrand Andrieu. Imagine: Wikimedia Commons, CC0.

Pentru context: Treaty of Schönbrunn. Textul: Traité de Schoenbrunn du 14 octobre 1809.