La 13 februarie 1462, la Londra, comisarii lui Eduard al IV-lea și trimișii lui Ioan de Islay, conte de Ross și lord al Insulelor, pecetluiesc indentura. De partea engleză: Laurence, episcop de Durham; John, conte de Worcester; Robert Botill, prior al Sfântului Ioan de Ierusalim în Anglia; John, lord Wenlock; Robert Stillington, păstrătorul sigiliului privat. De partea insulelor: Ranald al Insulelor și Duncan, arhidiacon al Insulelor. Comisia regelui: Westminster, 8 februarie, anul întâi. Ratificarea regelui, pe 17 martie, vede și înțelege articolele și le confirmă. Textul, în Foedera, scoate la iveală și indentura în engleză.

Scoția, în minoratul lui Iacob al III-lea, ținuse partea lancaștriană: Henric al VI-lea e la Maria de Guelders. Douglas cel alungat și fratele său, John Douglas de Balvenie, duc propunerile lui Eduard în vest. La Ardtornish, pe 19 octombrie 1461, seniorii din Highland își dau asentimentul. Indentura nu e pace cu coroana scoțiană. E o înțelegere de vasalitate și de cucerire.

Întâi: de la Rusaliile următoare, Ioan, conte de Ross, Donald Balagh și Ioan, fiul și moștenitorul lui Donald, cu toți supușii, oamenii și locuitorii comitatului Ross și ai Insulelor, devin ligei și supuși ai lui Eduard al IV-lea, al moștenitorilor și succesorilor, regi ai Angliei, din linia lui Lionel, fiul lui Eduard al III-lea. Jurământ și omagiu, la Rusalii sau după. Moștenitorii rămân ligei pentru totdeauna. Ascultare adevărată, ca de la un lige către suveran.

Apoi: după Rusalii, la avertisment potrivit, slujbă cu toată puterea în războaiele pe care Eduard le pornește în Scoția, împotriva scoțienilor în Irlanda, sau împotriva dușmanilor și răsculaților regelui. Rămân în război cât îi place regelui. Solda, de la aceleași Rusalii, pe viață: contele, o sută de mărci sterline pe an în pace, două sute de livre în război, proporțional cu timpul ocupat; Donald, douăzeci de livre în pace, patruzeci în război; fiul lui Donald, zece și douăzeci. Plată bună și îndestulătoare, pace și război.

Dacă Scoția, sau partea mai mare, e cucerită, supusă și adusă la ascultarea lui Eduard, cu ajutorul contelui de Ross, al lui Donald și al lui James, conte de Douglas, lefurile de pace încetează. Cei doi conti și Donald primesc toate posesiunile de dincolo de Marea Scoțiană, adică la nord de Firth of Forth, împărțite deopotrivă între ei; fiecare își ține partea de la coroana Angliei, prin omagiu și credință, pentru totdeauna. Dacă Douglas ajută cucerirea, își păstrează posesiunile de dincoace de Marea Scoțiană, între Forth și Anglia, tot de coroana Angliei, prin omagiu.

Dacă, după Rusalii și înainte de cucerire, regele ia armistițiu sau încetare de război cu regele Scoților, contele de Ross, Donald și Ioan, oamenii, ținuturile, inclusiv Insula Arran, rămân cuprinși în armistițiu, afară dacă, înainte de Rusalii, contele înștiințează că nu vrea să fie cuprins. Articolele, sub sigiliile de arme, la rege sau la cancelarul Angliei, înainte de 1 iulie; în schimb, scrisori de ratificare sub Marele Sigiliu.

În 1462–1463, contele de Ross lovește pământurile coroanei lângă Inverness. În 1464, coroana scoțiană se apropie de Eduard prin tratatul de la York. În 1475, curtea engleză dezvăluie liga din 1462; Ioan e chemat pentru trădare, ligi și bande cu Eduard și cu Douglas cel alungat. Cedează Ross, cu Skye. Nu e tratatul de la Westminster din 1674, care închide al treilea război anglo-olandez.

Imagine: Tristan Surtel, interiorul Westminster Hall, Palatul Westminster, 23 aprilie 2018, CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9. Nu e pecetluirea din 1462.

Sursă consultată: Treaty of Westminster (1462). Textul tratatului: Rymer, Foedera, vol. 11, pp. 484–486 (indentura de la Londra, 13 februarie 1462).