La Zaragoza, în regatul Aragonului, pe 22 aprilie 1529, în fața secretarului Francisco de los Cobos, plenipotențiarii lui Carol Quintul și ai Ioanei — Mercurino Gattinara, mare cancelar; fray García de Loaysa, episcop de Osma; fray García de Padilla, comandor al Calatravei — și ambasadorul portughez António de Azevedo Coutinho au încheiat un asiento de vânzare cu pact de răscumpărare asupra dreptului, posesiei, navigației și comerțului Molucelor. Martori: Alonso de Valdés, Agustín de Urbina, Jerónimo Rancio, Fernán Rodríguez, António de Sousa și Alonso de Idiáquez. Împăratul a ratificat la Lérida a doua zi; Ioan al III-lea, la Lisabona, pe 20 iunie 1530. Nu este asiento-ul din 17 aprilie, rămas neratificat.

Articolul întâi vinde regelui Portugaliei, pentru el și pentru coroana sa, tot dreptul castilian asupra Maluquo, insulelor, locurilor, pământurilor și mărilor, pe 350.000 de ducați de aur, fiecare ducat la 375 de maravedí în Castilia. Plata: 150.000 la Lisabona în 15–20 de zile după sosirea contractului confirmat; 20.000 la Valladolid și 10.000 la Sevilla până pe 20 mai; 70.000 la târgul din mai de la Medina del Campo; 100.000 la târgul din octombrie de la Medina del Campo. Dacă împăratul vrea cei 100.000 deja în mai, plătește schimb de cinci sau șase la sută, ca tesorerul Hernand Álvarez. Vânzarea cade dacă Castilia înapoiază toți ducații, fără lipsă: atunci fiecare parte rămâne cu dreptul de dinainte, ca și cum contractul nu s-ar fi făcut.

Articolul al doilea trage linia de la pol la pol printr-un semicerc de nouăsprezece grade nord-est cu sfert de est față de Maluquo, adică aproape șaptesprezece grade pe echinocțial, 297 de leghe și jumătate la răsărit, câte 17,5 leghe pe grad. Pe acest meridiu stau insulele Las Velas și Santo Thomé. În treizeci de zile, câte două persoane de fiecare parte copiază padrónul Casei de Contratación din Sevilla, trag linia, semnează și sigilează câte un exemplar. Situarea Molucelor pe aceste hărți rămâne convențională pe durata contractului, chiar dacă locul real ar fi mai la est sau mai la vest. Castilia navighează de aici înainte după aceste hărți.

Articolele 5–7 interzic navelor și oamenilor Castiliei, vasali sau străini, să intre, să navigheze sau să facă negoț înăuntrul liniei; cine trece este tratat ca corsar. Furtuna sau ignoranța nu atrag pedeapsă, dar, odată recunoscută linia, trebuie ieșit. Insulele descoperite din greșeală înăuntru rămân Portugaliei. Castilia poate trece mările portugheze spre India doar cât e nevoie pentru drumul drept către strâmtoarea Magellan. Dacă trimite flote noi, pactul de răscumpărare cade și vânzarea rămâne pură. Articolul 8 oprește Portugaliei o fortăreață nouă la Maluco, în douăzeci de leghe împrejur sau până la linie; fortul deja ridicat se poate doar repara. Articolul 10 cere căpitanilor spanioli din insule să înceteze negoțul și să se întoarcă, cu marfa deja încărcată.

Articolul 13 lasă în vigoare capitulațiile dintre Ferdinand, Isabela și Ioan al II-lea asupra demarcației mării oceanice, afară de ce schimbă acest contract. Dacă prețul este restituit, Tordesillas revine întreg. Nu este Tratatul de la Tordesillas din 7 iunie 1494, nu este Junta de la Badajoz–Elvas din 1524 și nu este Tratatul de la Madrid din 1750. Semnatarii de la Zaragoza nu sunt împăratul și regele în persoană: pe instrument apar Gattinara, Loaysa, Padilla, Coutinho și notarul Cobos.

Imagine: harta lumii a lui Diogo Ribeiro, 1529; reproducere c. 1887 după padrónul Casei de Contratación, Museo de Propaganda Fide, Vatican; National Library of Australia; domeniu public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Treaty of Zaragoza. Textul tratatului: Wikisource: The Philippine Islands, vol. 1, Treaty of Zaragoza.