La unsprezece ani după războiul de șase zile și la șaisprezece luni după vizita lui Anwar Sadat la Ierusalim, pacea s-a semnat în peluza de nord a Casei Albe. Tratatul dintre Republica Arabă Egipt și Statul Israel, în arabă, ebraică și engleză, a fost semnat la 26 martie 1979, la Washington. Semnatari: Sadat, președintele Egiptului, și Menachem Begin, premierul Israelului. Martor: Jimmy Carter. Preambulul reia rezoluțiile 242 și 338 ale Consiliului de Securitate și Cadrul de la Camp David din 17 septembrie 1978. Schimbul ratificărilor, la Om-Khosheib, în Egipt, pe 25 aprilie: atunci a încetat starea de război.

Articolul I: Israelul își retrage oastea și civilii din Sinai, în spatele hotarului internațional dintre Egipt și Palestina mandatului; Egiptul își reia suveranitatea deplină. Retragerea interimară, în nouă luni, după linia El-Arish–Ras Mohammed; retragerea finală, în cel mult trei ani. După faza interimară, relații normale, după articolul III. Articolul II: hotarul permanent e linia recunoscută dintre Egipt și fosta Palestină mandatului, pe harta din Anexa II, fără prejudiciu asupra statutului Fâșiei Gaza. Hotarul e inviolabil; apele și văzduhul, deopotrivă.

Articolul III: Carta ONU, suveranitate, integritate, independență politică; fără forță, fără ostilitate pornită de pe propriul pământ. Recunoaștere deplină, relații diplomatice, economice și culturale, sfârșitul boicoturilor, libera mișcare. Articolul IV: zone cu forțe limitate, personal ONU, comisie mixtă. Personalul ONU nu se retrage decât cu votul celor cinci membri permanenți ai Consiliului, dacă părțile nu convin altfel. Articolul V: navele israeliene și încărcăturile spre sau din Israel au pasaj liber pe Canalul de Suez, după Convenția de la Constantinopol din 1888; Strâmtoarea Tiran și Golful Aqaba sunt căi internaționale, fără suspendare, pentru navigație și zbor.

Articolul VI: tratatul nu atinge Carta ONU; părțile îl îndeplinesc fără a aștepta pe alții; nu-și iau obligații contrare. Sub rezerva articolului 103 din Cartă, la conflict de obligații, acesta prevalează. Minutele agreate precizează că nu se afirmă superioritatea asupra altor tratate. Articolul VII: negocieri, apoi conciliere sau arbitraj. Articolul VIII: comisie de pretenții financiare. Articolul IX: tratatul înlocuiește acordul din septembrie 1975; protocoalele, anexele și hărțile fac parte din el; depozitar, secretarul general al ONU.

Anexa I taie Sinaiul în zone: A, o divizie egipteană mecanizată, până la 22.000 de oameni, 230 de tancuri; B, patru batalioane de grăniceri, 4.000; C, doar ONU și poliție civilă egipteană, la graniță și la Sharm el-Sheikh; D, pe partea israeliană, patru batalioane de infanterie, 4.000, fără tancuri și artilerie. Când ONU n-a putut trimite forță, din pricina vetoului sovietic, părțile au semnat pe 3 august 1981 Protocolul Forței Multinaționale și a Observatorilor. Ambasadorii s-au schimbat în februarie 1980; zborurile regulate, în martie; Egiptul a început să vândă țiței.

Egiptul a fost primul stat arab care a recunoscut Israelul. Liga Arabă l-a suspendat între 1979 și 1989. Sadat a fost ucis pe 6 octombrie 1981. Premiul Nobel pentru Pace din 1978, împărțit de Sadat și Begin, ținea de Camp David, nu de semnătura din peluză. Coperta e strângerea de mână Sadat–Carter–Begin, fotografiată de US News & World Report la Casa Albă.

Surse: Egypt–Israel peace treaty; Avalon Project, Peace Treaty Between Israel and Egypt March 26, 1979.