Războiul din 1948 a lăsat Israelul și Iordania în stare de beligeranță. În 1987, Shimon Peres și regele Hussein au schițat, la Londra, un cadru de conferință; Yitzhak Shamir a blocat formula. În 1988, Ammanul a renunțat la pretențiile asupra Cisiordaniei, în favoarea unei soluții cu OEP. După Oslo, Rabin și Peres i-au spus lui Hussein că Iordania riscă să rămână în afara jocului. Hosni Mubarak l-a încurajat; Hafez al-Assad i-a cerut doar să vorbească, nu să semneze. Bill Clinton a împins negocierile și a promis iertarea datoriilor iordaniene. La 25 iulie 1994, Declarația de la Washington a încetat starea oficială de dușmănie.

Tratatul de pace dintre Statul Israel și Regatul Hașemit al Iordaniei a fost semnat la 26 octombrie 1994, la punctul de trecere Arava/Araba, la nord de Eilat, pe versantul israelian al Wadi Araba. Prim-ministrul Yitzhak Rabin a semnat pentru Israel, prim-ministrul Abdelsalam al-Majali pentru Iordania. Președintele Ezer Weizman a dat mâna cu regele Hussein. Clinton a asistat, însoțit de secretarul de stat Warren Christopher. Statele Unite și Federația Rusă au fost martore. Textul a fost depus la secretarul general al ONU (UNTS 35325). Iordania a devenit al doilea stat arab, după Egipt, care încheie pace cu Israelul.

Articolul 1 stabilește pacea din momentul schimbului instrumentelor de ratificare. Articolul 3 delimitează frontiera internațională după linia Mandatului, „fără prejudiciu asupra statutului teritoriilor aflate sub administrație militară israeliană din 1967”. Unde linia urmează un râu, ea urmărește noul curs natural. Delimitarea maritimă din Golful Aqaba trebuia încheiată în nouă luni. Anexa I (b) și (c) instituie regimuri speciale pentru Naharayim/Baqura (suveranitate iordaniană, proprietate privată israeliană) și Zofar/Al-Ghamr.

Articolul 6 recunoaște alocările asupra Iordanului, Yarmoukului și apelor subterane din Araba, detaliate în anexa II: o comisie mixtă a apei, un baraj de derivare la Adassiya și stocarea viiturilor. Articolul 4 angajează cele două state împotriva folosirii teritoriului ca bază de atac de către un terț și schițează o Conferință pentru securitate și cooperare în Orientul Mijlociu, pe modelul procesului de la Helsinki. Articolul 9 recunoaște rolul special al Iordaniei la locurile sfinte musulmane din Ierusalim și îi dă prioritate în negocierile de statut permanent.

Cele 30 de articole, cinci anexe și minutele convenite acoperă diplomația (ambasade rezidente într-o lună de la ratificare), interzicerea propagandei ostile, criminalitatea și drogurile, transporturile, navigația liberă prin Tiran și Golful Aqaba, aviația civilă, turismul, energia și dezvoltarea comună a Aqabei și Eilatului. Egiptul a salutat acordul; Siria l-a ignorat. Cu douăzeci de minute înainte de ceremonie, Hezbollah a lansat mortiere și rachete asupra localităților din Galileea de nord.

Knessetul a ratificat cu 92 de voturi pentru și 3 împotrivă. Frontierele s-au deschis; turiștii israelieni au început să meargă la Petra. După asasinarea lui Rabin, pe 4 noiembrie 1995, Hussein a vorbit la funeraliile din Ierusalim — prima sa vizită în oraș de la războiul din 1967. În octombrie 2018, Ammanul a notificat Israelul că nu reînnoiește arendările de 25 de ani asupra Naharayim/Baqura și Tzofar/Al-Ghamr, drept prevăzut în anexa I.

Surse: Israel–Jordan peace treaty; UNISPAL, Israel-Jordan peace treaty.