La 4 noiembrie 1946, la Nanking, plenipotențiarii Republicii Chineze — Wang Shih-chieh, ministrul afacerilor externe, și Wang Hua-cheng, directorul Departamentului tratatelor — și ai Statelor Unite — J. Leighton Stuart, ambasador extraordinar, și Robert Lacy Smyth, consul general la Tientsin — au semnat Tratatul de prietenie, comerț și navigație. Două exemplare, chineză și engleză, egal autentice. Data chineză: a patra zi a lunii a unsprezecea din anul al treizeci și cincilea al Republicii. Nu e Tratatul de la Wanghia din 1844, nu e Tratatul din 11 ianuarie 1943 privind renunțarea la extrateritorialitate și nu e un act al Republicii Populare.

Articolul I: pace constantă și prietenie durabilă; diplomați acreditați, pe bază de reciprocitate, cu imunitățile recunoscute de dreptul internațional. Articolul II: naționalii fiecărei părți pot intra, locui, călători și face comerț pe tot teritoriul celeilalte, fără documente de călătorie altele decât pașaportul sau actele oficiale de identitate; activități comerciale, de fabricație, științifice, educaționale, religioase și filantropice, profesii nerezervate exclusiv naționalilor gazdei; tratament nu mai puțin favorabil decât al unui terț. Statutele de imigrație rămân, dar nu pot împiedica comerțul bilateral pe termeni mai slabi decât ai unui terț; secțiunea 3 din Immigration Act american din 5 februarie 1917, cu zonele geografice, nu va fi citită ca oprind admiterea persoanelor chineze sau de origine chineză.

Articolele III–V: personalitate juridică a corporațiilor și asociațiilor, filiale, tratament național în limita legilor gazdei și MFN față de terți; organizare și participare, inclusiv mining pe terenuri publice doar până la reciprocitate; dacă o parte acordă unui terț drepturi de explorare și exploatare minieră, le acordă și celeilalte. Articolul VI: protecție a persoanei și bunurilor, proces prompt, despăgubire justă și efectivă la expropriere, acces la instanțe, recunoașterea convențiilor de arbitraj. Articolul VIII: imobile după legea gazdei și MFN, cu excepția statelor americane care nu acordă chinezilor aceleași termene; articolul IV din tratatul din 1943 nu e modificat.

Articolul IX: invenții, mărci, nume comerciale, opere literare și artistice. Articolul XII: libertate de conștiință, cult și școli, cimitire. Articolul XIV: scutire de serviciu militar obligatoriu în jurisdicția celeilalte, cu excepția când ambele poartă ostilități împotriva aceluiași terț. Loc Bevans: tratatul se aplică teritoriilor aflate sub suveranitatea părților, cu excepția Zonei Canalului Panama; disputele nerezolvate diplomatic merg la Curtea Internațională de Justiție sau alte mijloace pașnice. Tratatul înlocuiește, în măsura în care mai erau în vigoare, Wanghia, Tientsin, Burlingame și celelalte instrumente enumerate, dar nu atinge tratatul din 1943.

Articolul XXX: forța din ziua schimbului ratificărilor, cinci ani, apoi reînnoire anuală dacă nu există notificare cu un an înainte. China a ratificat la 11 noiembrie 1946. Senatul american a dat consimțământul, cu rezervă și înțelegeri, la 2 iunie 1948; președintele SUA a ratificat la 8 noiembrie 1948. Schimbul, la Nanking, la 30 noiembrie 1948; forța tot atunci. Înregistrare ONU nr. 359, UNTS vol. 25, p. 69; TIAS 1871; 63 Stat. 1299.

Protocolul din aceeași zi completează tratatul. Notele din 29 noiembrie 1948 sunt ulterioare. Nu e recunoașterea din 1979 a Republicii Populare de către Washington.

Nanking, 1946. Wikimedia Commons, domeniu public. Nu e sala confirmată a semnării.

Pentru context: Treaty of Friendship, Commerce and Navigation between the United States of America and the Republic of China. Textul: UNTS vol. 25, p. 69.