La 18 noiembrie 1903, la Washington, John Hay, secretar de stat al Statelor Unite, și Philippe Bunau-Varilla, trimis extraordinar al Republicii Panama, semnează Convenția pentru construirea unui canal maritim. Textul e în duplicat, cu sigiliile lui Hay și ale lui Bunau-Varilla. Niciun panamez nu pune semnătura. Canalul e încă pe hârtie.

Senatul colombian respinsese, în august, tratatul Hay–Herrán. Roosevelt trimite nave la Panama și la Colón. Pe 3 noiembrie, istmul se desprinde de Columbia. Washington recunoaște republica pe 13 noiembrie. Junta îl numește pe Bunau-Varilla, inginer francez al vechii companii de Lesseps, ministru plenipotențiar. Nu locuise în Panama de șaptesprezece ani. Legea Spooner, din 28 iunie 1902, autorizase președintele să ia controlul terenului necesar, întâi în Columbia.

Articolul I: Statele Unite garantează și mențin independența Panama. Articolul II: Panama cedează în perpetuitate folosirea, ocuparea și controlul unei zone de zece mile, câte cinci de fiecare parte a axei canalului, din Caraibe până în Pacific, plus insulele din zonă și grupul Perico, Naos, Culebra, Flamenco. Orașele Panama și Colón, cu porturile, rămân în afara cesiunii. Articolul III: în zonă, Statele Unite au drepturile pe care le-ar avea dacă ar fi suverane, cu excluderea Panama.

Articolul XIV: zece milioane de dolari în aur, la schimbul ratificărilor, și o rentă anuală de 250.000 de dolari, tot în aur, începând la nouă ani. Articolul V: monopol american pe orice canal sau cale ferată între cele două mări. Articolul VIII: drepturile Companiei Noului Canal din Panama și ale Panama Railroad trec la Washington. Articolul XVIII: canalul e neutru, după Hay–Pauncefote din 1901. Articolul XXIII: Statele Unite pot folosi poliție, armată și fortificații. Articolul XXV: stații navale sau de cărbune pe Pacific și pe Caraibe, la puncte convenite cu președintele american.

Junta de la Panama ratifică pe 2 decembrie 1903. Senatul american sfătuiește ratificarea pe 23 februarie 1904. Roosevelt ratifică pe 25 februarie. Schimbul e la Washington, pe 26 februarie, aceeași zi cu proclamarea. Canalul se deschide în 1914. Zona Canalului rămâne o fâșie americană prin mijlocul republicii.

Delegația panameză ajunge la Washington după semnare. Textul rămâne, ani de zile, un cap de acuzare: o concesie perpetuă negociată de un francez, nu de guvernul de pe istm. Tratatele Torrijos–Carter din 1977 pun capăt Zonei în 1979. Canalul trece la Panama pe 31 decembrie 1999.

Imagine: Bain News Service, Culebra Cut, Canalul Panama, 1910, domeniu public, Library of Congress / Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Hay–Bunau-Varilla Treaty. Textul tratatului: Convention for the Construction of a Ship Canal (Hay-Bunau-Varilla Treaty), November 18, 1903.