Tratatul Clayton–Bulwer, din 1850, legase Statele Unite și Marea Britanie să nu construiască un canal interoceanic sub controlul exclusiv al uneia dintre ele. În SUA, iritarea publică a crescut; la Londra, influența în America Centrală scădea, iar Germania părea un contragreutate de evitat. Diplomații britanici au primit instrucțiuni largi: să cedeze tot ce nu anula principiul esențial al accesului neutru.

Un prim proiect, trimis Senatului de William McKinley pe 5 februarie 1900, permitea construcția sub direcție americană, dar impunea neutralizarea permanentă pe modelul Suezului — deschis oricând, fără discriminare, fără fortificații — și invita alte puteri la garanție. Senatul, prin amendamentul lui Henry G. Davis, a ratificat pe 20 decembrie 1900 o variantă care păstra dreptul SUA de a lua măsuri de apărare, declara Clayton–Bulwer abrogat și tăia invitația către terți. Londra a refuzat; tratatul a expirat pe 5 martie 1901.

Tratatul Hay–Pauncefote a fost semnat la 18 noiembrie 1901 de secretarul de stat John Hay și de ambasadorul britanic Lord Pauncefote. Theodore Roosevelt l-a trimis Senatului, care l-a ratificat pe 16 decembrie. Forma finală abrogă Clayton–Bulwer, nu interzice fortificațiile și nu cere ca canalul să rămână deschis în timp de război. Cedează Statelor Unite dreptul de a construi și de a administra un canal pe istm, cu acces pentru toate națiunile, și prevede că nu va fi luat prin forță.

Britannica distinge cele două înțelegeri: cea din 5 februarie 1900, respinsă, și cea din 18 noiembrie 1901, ratificată de ambele guverne, care dă Statelor Unite mână liberă, eliberându-le de angajamentul anterior de a accepta un control internațional asupra canalului. Hay a negociat ambele runde; Pauncefote a fost instrumentul concesiei britanice.

Înainte de deschiderea Canalului Panama, pe 15 august 1914, a izbucnit disputa taxelor. Panama Canal Act din 1912 scutea vasele americane de coastă. Sir Edward Grey a protestat: articolul VIII din Clayton–Bulwer, menținut ca principiu, garanta Angliei egalitate deplină. Taft a semnat legea pe 24 august; Grey a cerut arbitraj pe 27 februarie 1913. Majoritatea americană a văzut interferență în suveranitate; o minoritate, condusă de Elihu Root, i-a dat dreptate lui Grey.

Wilson a cerut Congresului, pe 5 martie 1914, abrogarea scutirii, ca pe o încălcare clară a tratatului. Propriul partid, legat de platforma din 1912, s-a opus; președintele a impus totuși retragerea, cu o rezervă că SUA pot scuti vasele în viitor. A semnat revizuirea pe 15 iunie 1914. Taxa a devenit 90 de cenți pe tona de marfă, aceeași pentru toate pavilioanele. Canalul s-a deschis două luni mai târziu, pe temeiul din 1901.

Surse: Hay–Pauncefote Treaty; Encyclopaedia Britannica, Hay–Pauncefote Treaty.