După Washington 1922, care tăiase cuirasatele, crucișătoarele și submarinele au rămas fără plafon. Conferința de la Geneva din 1927 s-a rupt pe tensiunea anglo-americană. Hoover și MacDonald s-au întâlnit la Rapidan în 1929. Tratatul pentru limitarea și reducerea armamentului naval, douăzeci și șase de articole, franceză și engleză cu forță egală, s-a semnat la 22 aprilie 1930, la Londra. Părțile: Statele Unite, Franța, Imperiul Britanic (cu dominioanele și India), Italia și Japonia. Depozitar: guvernul britanic.

Articolul 1: până în 1936, nimeni nu pune chila navelor de linie de înlocuire prevăzute de Washington, în afară de pierderi accidentale. Franța și Italia își pot totuși construi tonajul cuvenit din 1927 și 1929. Articolul 2 cere casarea sau dezarmarea: Florida, Utah și Arkansas sau Wyoming; Benbow, Iron Duke, Marlborough, Emperor of India și Tiger; Hiyei. Pot rămâne ca nave-școală: Arkansas sau Wyoming, Iron Duke, Hiyei.

Articolul 7: submarine noi, cel mult 2.000 de tone și tunuri de 5,1 țoli; fiecare parte poate ține trei de până la 2.800 de tone cu tunuri de 6,1 țoli, iar Franța un exemplar deja lansat de 2.880 de tone cu tunuri de 8 țoli. Articolul 8 lasă în afara plafonului navele de sub 600 de tone și, cu condiții stricte, pe cele între 600 și 2.000. De aici, mai târziu, torpiloarele pe care italienii, japonezii, francezii și britanicii le-au croit pe măsura excepției.

Partea a III-a leagă doar Statele Unite, Commonwealth-ul britanic și Japonia. Articolul 16, plafoane la 31 decembrie 1936: crucișătoare grele (tun peste 6,1 țoli) 180.000 / 146.800 / 108.400 de tone, cel mult 18, 15 și 12 unități; crucișătoare ușoare 143.500 / 192.200 / 100.450; distrugătoare 150.000 / 150.000 / 105.500; submarine 52.700 fiecare. Franța și Italia rămân în afara acestor cifre până la un acord aparte.

Articolul 22, Partea a IV-a: submarinul, față de navele comerciale, e supus acelorași reguli ca nava de suprafață; scufundarea, doar după ce pasagerii, echipajul și actele sunt puse la adăpost, în afară de refuz stăruitor de a opri sau de rezistență activă. Articolul 23: tratatul ține până la 31 decembrie 1936, cu excepția Părții a IV-a, fără termen, și a clauzelor despre portavioane, legate de Washington. O conferință în 1935 trebuie să scrie înlocuitorul.

Ratificările Statelor Unite, ale Commonwealth-ului (fără Statul Liber Irlandez) și ale Japoniei s-au depus la Londra pe 27 octombrie 1930; Irlanda, pe 31 decembrie. Senatul american a dat avizul pe 21 iulie. Înregistrarea la Liga Națiunilor, pe 6 februarie 1931, seria 112. Coperta e Wakatsuki Reijirō la masa de semnare. A urmat al doilea tratat naval de la Londra, în 1936.

Surse: London Naval Treaty; Office of the Historian, Treaty for the Limitation and Reduction of Naval Armament, Signed at London, April 22, 1930.