La 8 decembrie 1923, la Washington, Statele Unite și Germania au semnat Tratatul de prietenie, comerț și drepturi consulare, în dublu exemplar, în engleză și germană. Plenipotențiari: Charles Evans Hughes, secretar de Stat, și Otto Wiedfeldt, ambasadorul german. Senatul SUA a dat avizul, cu rezerve, la 10 februarie 1925; Germania a ratificat la 20 august 1925; președintele SUA la 6 octombrie 1925. Schimbul de ratificări, la Washington, la 14 octombrie 1925: atunci produce efecte articolul XXXI. Înregistrare în Recueil-ul Ligii Națiunilor la 3 august 1926 (vol. 52). Articolul XXX: nimic nu restrânge drepturile din Tratatul de restabilire a relațiilor prietenoase din 25 august 1921.

Preambulul: întărirea păcii prin aranjamente pentru circulație prietenoasă, răspunzând aspirațiilor spirituale, culturale, economice și comerciale. Articolul I: dreptul de a intra, călători și locui; libertatea de conștiință și de cult; muncă profesională, științifică, religioasă, filantropică, industrială și comercială; clădiri și pământuri pentru aceste scopuri, inclusiv funerare; agenți aleși; aceleași condiții ca naționalii sau ca națiunea cea mai favorizată, cu respectarea legilor locale. Taxe interne nu mai mari decât pentru propriii naționali. Acces la instanțe. Protecție constantă a persoanei și proprietății, la standardul dreptului internațional; expropriere doar cu procedură legală și despăgubire justă.

Articolul II: răspundere civilă pentru vătămare sau deces, aceleași drepturi pentru rude, moștenitori sau întreținuți, indiferent de cetățenie sau de domiciliu în afara locului faptei. Articolul III: locuințe, depozite, fabrici și magazine, respectate; vizite domiciliare și percheziții doar în formele prevăzute pentru propriii naționali. Articolul IV: imobile pe care legea locală le-ar exclude de la moștenire, termen de trei ani pentru vânzare, prelungibil; bunuri mobile, dispoziție prin testament sau donație. Articolul V: slujbe religioase, dacă învățăturile nu contravin moralei publice; înmormântare după obicei, cu regulile sanitare. Articolul VI: în război cu un al treilea stat, recrutare a naționalilor celuilalt cu reședință permanentă care au declarat intenția de naturalizare, dacă nu pleacă în șaizeci de zile de la declarația de război.

Articolul VII: libertate de comerț și navigație; națiunea cea mai favorizată necondiționată la import și export; exceptări: trafic de frontieră pe o zonă de cel mult zece mile (15 km), comerțul SUA cu Cuba (convenția din 11 decembrie 1902 sau ulterioare) și cu dependențele și Zona Canalului Panama. Articolul XI: coasting trade al SUA, exceptat, dar tratament de națiune cea mai favorizată. Articolele XVII–XXVIII: consuli în porturi deschise oricărei puteri străine; privilegii de națiune cea mai favorizată; jurisdicție asupra ordinii interne a navelor proprii. Articolul XXIX: teritoriile sunt uscatul, apele și aerul asupra cărora părțile pretind și exercită stăpânire, cu excepția Zonei Canalului Panama. Articolul XXXI: zece ani de la schimbul ratificărilor, apoi până la un an după notificare. Un tratat din 29 octombrie 1954 a înlocuit, între SUA și RFG, o parte din aceste articole.

Clădirea State, War and Navy, Washington, sediul de atunci al Departamentului de Stat. Orașul semnării, nu sala. Wikimedia Commons, domeniu public.

Pentru context: Treaty of Friendship, Commerce and Consular Relations between Germany and the United States of America. Textul: FRUS, Treaty between the United States of America and Germany, Signed at Washington, December 8, 1923.