La Helsinki, la 24 martie 1992, statele membre NATO și fostele state ale Pactului de la Varșovia semnează Treaty on Open Skies (Tratatul privind Cerul Deschis). Depozitari sunt Canada și Ungaria; limbile autentice: engleză, franceză, germană, italiană, rusă și spaniolă. Aplicarea provizorie începe la semnare; intrarea în vigoare e la 1 ianuarie 2002, după ratificarea de către Rusia și Belarus.

Tratatul creează un regim de zboruri de supraveghere aeriană neînarmate pe întregul teritoriu al părților (continental, insule, ape interne și teritoriale), pentru încredere reciprocă și verificare a forțelor militare. Zborurile pot fi restrânse doar din motive de siguranță a zborului, nu de securitate națională.

Ideea „observației aeriene reciproce” e propusă de Eisenhower la Geneva (1955) și respinsă de sovietici; e relansată de George H. W. Bush (1989). Negocierile trec prin Ottawa, Budapesta, Viena și Helsinki. La semnare, secretarul de stat James Baker și miniștrii de externe din alte 23 de țări semnează instrumentul.

Senzorii (camere optice, infraroșu, radar cu apertură sintetică) trebuie să fie comerciali și să permită recunoașterea echipamentului militar major, cu rezoluție limitată (circa 30 cm). Imaginea e disponibilă tuturor părților la costul reproducției. Cotele active/pasive reglementează numărul de zboruri.

Statele Unite se retrag la 22 noiembrie 2020; Rusia anunță retragerea în ianuarie 2021 și o finalizează în decembrie 2021. Rămân circa 32 de părți, inclusiv România; Comisia consultativă se întrunește lunar la Viena, pe lângă OSCE.

Tratatul privind Cerul Deschis din 24 martie 1992 rămâne regimul multilateral de zboruri de observație care a legat Estul și Vestul după Războiul Rece, chiar după retragerile recente ale SUA și Rusiei.

Imagine: aeronavă Open Skies; Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Treaty on Open Skies. Textul tratatului: Treaty on Open Skies (OSCE).