Sputnik, în octombrie 1957, și rachetele intercontinentale au scos spațiul din dreptul aerian. Dwight Eisenhower a propus Adunării Generale, pe 22 septembrie 1960, un tratat după modelul Antarcticii. Moscova a legat oferta de bazele americane de rachete de peste ocean, apoi a dezlegat-o după Tratatul de interzicere parțială a testelor nucleare, din 1963. Pe 17 octombrie, rezoluția 1884 (XVIII) a cerut statelor să nu pună arme de distrugere în masă pe orbită. Pe 13 decembrie, rezoluția 1962 (XVIII) a fixat principiile juridice, cu vot unanim.

Comitetul ONU pentru folosințe pașnice ale spațiului extraatmosferic a lucrat textul în 1966, la Geneva și la New York. Adunarea Generală l-a recomandat prin rezoluția 2222 (XXI), pe 19 decembrie. Treaty on Principles Governing the Activities of States in the Exploration and Use of Outer Space, including the Moon and Other Celestial Bodies a fost deschis semnării la 27 ianuarie 1967, în trei exemplare, la Londra, Moscova și Washington. Depozitari: Regatul Unit, Uniunea Sovietică și Statele Unite. În East Room, Dean Rusk a semnat; la masă, Lyndon Johnson, Arthur Goldberg, Sir Patrick Dean și Anatoli Dobrynin. Textele englez, rus, francez, spaniol și chinez sunt egal autentice.

Articolul I: explorarea e „provincia întregii omeniri”, liberă, fără discriminare, cu acces la toate zonele corpurilor cerești. Articolul II interzice aproprierea națională prin suveranitate, folosință, ocupație sau orice alt mijloc. Articolul IV oprește armele nucleare și celelalte arme de distrugere în masă pe orbită, pe Lună sau staționate în spațiu. Luna și celelalte corpuri cerești sunt exclusiv pașnice: fără baze militare, teste de arme sau manevre. Personalul militar e permis pentru cercetare pașnică. Tratatul nu interzice armele convenționale pe orbită.

Astronauții sunt „trimiși ai omenirii”; la aterizare de urgență trebuie înapoiați statului de înmatriculare. Statele răspund internațional și pentru activitățile private, pe care trebuie să le autorizeze și să le supravegheze. Statul care lansează e răspunzător de daune. Obiectul rămâne sub jurisdicția statului de registru. Contaminarea dăunătoare și interferența cer consultări, clauză născută după Project West Ford. Stațiile de pe Lună sunt deschise, cu preaviz, pe bază de reciprocitate.

Tratatul a intrat în vigoare pe 10 octombrie 1967, după cinci ratificări, inclusiv cele trei depozitare. Au urmat Acordul de salvare (1968), Convenția de răspundere (1972), Convenția de înregistrare (1976) și Tratatul Lunii (1979), acesta din urmă cu puține părți. Declarația de la Bogota, din 1976, prin care opt state ecuatoriale au cerut suveranitate asupra orbitei geostaționare, n-a ținut; sloturile au rămas la Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor.

Fotografia ITU, CC BY 2.0, e ceremonia de la Casa Albă. Textul tace asupra mineritului lunar. Statele Unite au legalizat, în 2015, extragerea de resurse; Acordurile Artemis încearcă să lămurească folosința. Peste o sută de state sunt părți, între care toate puterile spațiale majore.

Actul a pus dreptul spațial pe interdicția suveranității și a armelor de distrugere în masă, nu pe o demilitarizare totală a orbitei.

Surse: Outer Space Treaty; UNOOSA, Treaty on Principles Governing the Activities of States in the Exploration and Use of Outer Space, including the Moon and Other Celestial Bodies.