Pe 19 noiembrie 1973, la Montevideo, Juan Carlos Blanco, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Orientale a Uruguayului, și Alberto J. Vignes, ministrul Afacerilor Externe și al Cultului al Republicii Argentina, au semnat și au sigilat două exemplare de același cuprins ale Tratatului privind Río de la Plata și frontul său maritim. Preambulul invocă Protocolul Ramírez–Sáenz Peña din 1910, Declarația comună din 30 ianuarie 1961 privind limita exterioară a râului și Protocolul din 1964. Nu semnează șefii de stat. În aceeași zi, note diplomatice reciproce completează lista canalelor de acces la porturi și limitele libertății de survol din articolul 72.

Articolul 1: Río de la Plata se întinde de la paralela Punta Gorda până la linia dreaptă imaginară dintre Punta del Este și Punta Rasa del Cabo San Antonio. Articolul 2: o fâșie de jurisdicție exclusivă de șapte mile marine lângă țărm, între limita exterioară a râului și linia Colonia–Punta Lara, și de două mile marine de acolo până la paralela Punta Gorda, cu inflexiuni ca să nu treacă de marginile canalelor din apele de folosință comună și ca să includă canalele de acces. Articolul 7: libertatea de navigație pe tot râul pentru navele de pavilion propriu, perpetuu. Articolul 10: folosirea, în condiții egale, a tuturor canalelor din apele de folosință comună.

Articolul 41: fiecare parte explorează și exploatează patul și subsolul până la linia de puncte geografice de pe hărțile H-118, H-117 și H-113. Articolul 44: insulele existente sau viitoare aparțin părții de o parte sau de alta a acestei linii, cu excepția insulei Martín García. Articolul 45: Martín García se folosește exclusiv ca rezervă naturală pentru fauna și flora indigene, sub jurisdicția Argentinei, fără a aduce atingere articolului 63. Articolul 53: pescuit exclusiv în fâșia costieră proprie; în afara fâșiilor, libertate de pescuit pentru pavilionul celeilalte părți.

Articolul 59: se înființează Comisia administratoare a Río de la Plata, cu număr egal de reprezentanți. Articolul 63: sediul este pe insula Martín García, cu un parc în memoria eroilor comuni; Argentina păstrează localurile necesare jurisdicției din articolul 45. Articolul 70: limita maritimă laterală și a platoului continental este linia de echidistanță trasată prin metoda coastelor adiacente, din mijlocul liniei Punta del Este–Punta Rasa. Articolul 73: zonă comună de pescuit dincolo de 12 mile marine, determinată de două arce de 200 de mile cu centrele în aceleași capete. Articolul 80: Comisia tehnică mixtă, cu sediul la Montevideo (articolul 83), coordonează conservarea resurselor vii și protecția mediului marin în zona comună.

Articolul 85: apărarea întregii zone de interes strategic a Río de la Plata este de competența exclusivă a părților. Articolul 87: un diferend de interpretare sau aplicare nerezolvată prin negocieri directe poate fi supusă de oricare parte Curții Internaționale de Justiție. Articolul 92: tratatul se ratifică potrivit ordinii juridice interne și intră în vigoare prin schimbul de instrumente la Buenos Aires. Schimbul a avut loc pe 12 februarie 1974.

Nu este Tratatul de limite al râului Uruguay din 7 aprilie 1961, nu este Statutul râului Uruguay din 1975 și nu este un acord privind uzinele de celuloză de pe Uruguay.

Imagine: Palatul Santos, sediul Ministerului Afacerilor Externe al Uruguayului, Montevideo; Andrea Mazza, 8 octombrie 2011; CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: 1973 Boundary Treaty between Uruguay and Argentina. Textul tratatului: Tratatul dintre Uruguay și Argentina privind Río de la Plata și limita maritimă corespunzătoare, Montevideo, 19 noiembrie 1973.