La Londra, pe 26 aprilie 1915, marchezul Imperiali a înaintat lui Edward Grey, lui Paul Cambon și contelui Benckendorff un memorandum în șaisprezece articole. Reprezentanții Franței, Marii Britanii și Rusiei, autorizați, au dat acordul deplin și au semnat, în patru exemplare, cu sigilii: Grey, Imperiali, Benckendorff, Cambon. În aceeași zi au semnat o declarație de a nu încheia o pace separată și o a treia declarație, că această angajare rămâne secretă până când, după declarația de război a Italiei sau împotriva ei, cele patru puteri vor semna un text identic, de data aceasta public. Italia se angajează să intre în campanie cât mai curând, în cel mult o lună de la semnătură.

Articolul 1 cere o convenție militară imediată între statele majore ale celor patru, inclusiv minimul de forțe ruse împotriva Austro-Ungariei, ca aceasta să nu-și concentreze totul asupra Italiei dacă Rusia își îndreaptă efortul principal asupra Germaniei. Articolul 2 obligă Italia să-și folosească toate resursele în război comun cu Franța, Marea Britanie și Rusia împotriva tuturor dușmanilor lor. Articolul 3 cere flotelor franceză și britanică asistență activă și permanentă până la distrugerea flotei austro-ungare sau până la pace, plus o convenție navală imediată.

Articolul 4, la pace, atribuie Italiei Trentino, Tirolul cisalpin cu frontiera geografică și naturală a Brennerului, Trieste, comitatele Gorizia și Gradisca, toată Istria până la Quarnero, inclusiv Volosca și insulele istrene Cherso și Lussin, plus Plavnik, Unie, Canidole și insulele vecine. Nota trasează creasta Alpilor Retici, Reschen, Brenner, Oetz și Ziller, apoi Alpii iulieni până la Schneeberg, lăsând bazinul Savei în afara Italiei. Articolul 5 adaugă Dalmația, de la Lisarica și Tribania până la o linie de la Capul Planka care lasă văile spre Sebenico în Italia, plus insulele de la Premuda până la Meleda, Lissa, Lesina, Curzola și Pelagosa, fără Brazza, Solta, Bua și Zirona. Coasta de la Planka la Sabbioncello și de la Ragusa Vecchia la Voiussa, cu Cattaro, Antivari, Dulcigno, Medua și Durazzo, urmează să fie neutralizată, fără a atinge drepturile muntenegrene din 1909. Fiume, țărmul croat și insulele Veglia și Arbe sunt rezervate Croației, Serbiei și Muntenegrului; Durazzo, statului musulman independent al Albaniei.

Articolul 6 dă Italiei suveranitate deplină asupra Valonei, insulei Saseno și unui teritoriu de apărare de la Voiussa până aproape de Chimara. Articolul 7, dacă Italia primește Trentino, Istria, Dalmația, insulele și golful Valona, și dacă centrul Albaniei rămâne un stat mic autonom și neutralizat, Italia nu se opune împărțirii nordului și sudului între Muntenegru, Serbia și Grecia; reprezintă Albania față de puteri; lasă o frontieră Grecia–Serbia la vest de Ohrida. Articolul 8 confirmă suveranitatea asupra Dodecanezului, deja ocupat. Articolul 9 recunoaște un interes italian la Adalia, în cazul împărțirii Turciei asiatice. Articolul 10 trece asupra Italiei drepturile sultanului în Libia din Tratatul de la Lausanne. Articolul 11 îi rezervă o parte dintr-o eventuală indemnizație de război. Articolul 12 asociază Italia declarației că Arabia și Locurile Sfinte rămân sub o putere musulmană independentă. Articolul 13, dacă Franța și Marea Britanie își măresc coloniile africane pe seama Germaniei, Italia poate cere o compensație echitabilă la granițele Eritreei, Somaliei și Libiei. Articolul 14: Marea Britanie înlesnește imediat, în condiții echitabile, un împrumut de cel puțin 50 de milioane de lire sterline pe piața londoneză. Articolul 15: cele trei puteri sprijină opoziția Italiei față de un reprezentant al Sfântului Scaun la negocierile de pace. Articolul 16 ține aranjamentul secret; publică imediat doar aderarea Italiei la declarația din 5 septembrie 1914, de îndată ce Italia declară război sau i se declară.

Tratatul nu este Tratatul de la Londra din 1839, despre neutralitatea Belgiei, și nu este pacea de la Londra din 1913, după războaiele balcanice. Nu este Tratatul de la Rapallo din 1920, care a așezat ulterior frontiera cu Regatul sârbilor, croaților și slovenilor. Semnatarii din aprilie 1915 nu sunt Sonnino sau Salandra în persoană: pe instrument apar Grey, Imperiali, Benckendorff și Cambon.

Imagine: teritoriile promise Italiei prin tratatul de la Londra din 1915; hartă Smol2204, CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Treaty of London (1915). Textul tratatului: Wikisource: Treaty of London (1915), Cmd. 671.