La 19 ianuarie 1960, la Washington, plenipotențiarii Japoniei și ai Statelor Unite au semnat Tratatul de cooperare mutuală și securitate. Limbile autentice: japoneză și engleză, în dublu exemplar. Pentru Japonia: Nobusuke Kishi, Aiichiro Fujiyama, Mitsujiro Ishii, Tadashi Adachi, Koichiro Asakai. Pentru Statele Unite: Christian A. Herter, Douglas MacArthur 2nd, J. Graham Parsons. Wikipedia pune ceremonia în East Room, cu președintele Dwight D. Eisenhower prezent; Eisenhower nu figurează între plenipotențiari. Înlocuiește Tratatul de securitate semnat la San Francisco la 8 septembrie 1951. Înregistrat de Japonia la 19 august 1960 (UNTS vol. 373, nr. 5320; 11 UST 1632; TIAS 4509).

Articolul I: părțile se angajează, potrivit Cartei ONU, să soluționeze diferendele pe cale pașnică și să se abțină de la amenințarea cu forța sau folosirea forței. Articolul II: dezvoltare a relațiilor pașnice, instituții libere, colaborare economică. Articolul III: prin autoajutor și asistență mutuală, sub rezerva dispozițiilor constituționale, își mențin și dezvoltă capacitățile de a rezista unui atac armat. Articolul IV: consultări privind aplicarea tratatului și, la cererea oricărei părți, ori de câte ori securitatea Japoniei sau pacea și securitatea internațională în Extremul Orient sunt amenințate.

Articolul V: un atac armat împotriva oricărei părți în teritoriile aflate sub administrația Japoniei e recunoscut ca periculos pentru pacea și siguranța celeilalte; fiecare declară că va acționa împotriva pericolului comun, potrivit dispozițiilor și procedurilor constituționale. Atacul și măsurile se raportează imediat Consiliului de Securitate, după articolul 51 din Cartă, și încetează când Consiliul a luat măsurile necesare. Nu e un ghid de operațiuni.

Articolul VI: Statelor Unite li se acordă folosirea de către forțele terestre, aeriene și navale a instalațiilor și zonelor din Japonia, în scopul contribuției la securitatea Japoniei și la menținerea păcii și securității internaționale în Extremul Orient. Folosirea acestora și statutul forțelor americane sunt reglementate printr-un acord separat, care înlocuiește Acordul administrativ de la Tokyo din 28 februarie 1952; acel acord privind statutul forțelor e un instrument distinct, semnat tot atunci. Articolul VII: tratatul nu afectează drepturile și obligațiile din Cartă.

Articolul VIII: ratificare potrivit proceselor constituționale; produce efecte la data schimbului instrumentelor de ratificare, la Tokyo. Articolul IX: tratatul din 1951 expiră la intrarea în vigoare a acestuia. Articolul X: rămâne în vigoare până când, în opinia guvernelor, vor exista aranjamente ONU care să asigure satisfăcător pacea și securitatea în zona Japoniei; după zece ani, oricare parte poate notifica intenția de denunțare, cu efect la un an. Schimbul de la Tokyo a avut loc la 23 iunie 1960.

Camera inferioară a Dietei a votat tratatul la 19 mai; potrivit procedurii japoneze, a fost considerat aprobat treizeci de zile mai târziu. Ratificarea a stârnit proteste de masă în Japonia (Anpo). Vizita programată a lui Eisenhower a fost anulată. Minutele agreate prevăd consultarea guvernului japonez înainte de schimbări majore de dislocare sau de folosirea bazelor pentru operațiuni de luptă altele decât apărarea Japoniei; nu sunt reproduse aici ca instrucțiuni de bază.

Secretarul de stat Christian Herter, în stânga lui Nobusuke Kishi, cu tratatul semnat, East Room, Casa Albă. Wikimedia Commons, domeniu public (Marion S. Trikosko).

Pentru context: Treaty of Mutual Cooperation and Security between the United States and Japan. Textul: Treaty of Mutual Cooperation and Security between Japan and the United States of America.