La Washington, secretarul de stat Daniel Webster și Alexander Baring, prim-baron Ashburton, semnează un tratat care trasează porțiuni de frontieră încă nedeterminate, pune în comun patrule navale împotriva comerțului transatlantic cu sclavi și prevede extrădarea pentru șapte infracțiuni. Plenipotențiarii au puteri depline de la președintele John Tyler și de la regina Victoria; data instrumentului este 9 august 1842. Actul nu este convenția anglo-americană din 1818 și nu este tratatul Oregon din 1846.

Preambulul recunoaște că articolul 2 al păcii din 1783 a rămas, pe anumite segmente, fără linie stabilită, în ciuda încercărilor repetate, inclusiv a arbitrajului olandez din 1831, care nu a legat părțile. În loc să mai discute drepturile abstracte, cele două guvernuri convin o linie convențională, cu echivalente. Reiau totodată articolul 10 din Tratatul de la Gent din 24 decembrie 1814, prin care se angajaseră să continue eforturile de abolire a traficului cu sclavi.

Articolul I pornește de la monumentul de la izvorul râului St. Croix, marcat de comisarii Tratatului Jay din 1794, urcă linia de recunoaștere din 1817–1818 până la St. John, urmează mijlocul canalului până la St. Francis și până la ieșirea din lacul Pohenagamook, apoi o dreaptă până la un punct de pe ramura de nord-vest a St. John, la zece mile de brațul principal, cu o rezervă de șapte mile față de creasta care desparte apele Sfântului Laurențiu de cele ale St. John. Linia intersectează paralela 46°25′ nord pe ramura de sud-vest, urcă la portajul Metjarmette, coboară pe Hall's Stream până la vechea delimitare Valentine și Collins, înțeleasă ca paralela 45, și o urmează spre vest până la Sfântul Laurențiu. Astfel, Indian Stream trece de partea Statelor Unite, iar drumul de iarnă Halifax–Québec rămâne britanic.

Articolul II reia lucrarea comisarilor de la Gent din canalul Neebish, ocolește Sugar Island, pe care îl atribuie Statelor Unite, trece la nord de Isle Royale, urcă râul Pigeon prin lacurile Fowl până la cumpăna dintre Superior și Lake of the Woods, trece prin Lac la Croix, Rainy Lake și Cascada Chaudière, apoi până la punctul cel mai nord-vestic al Lake of the Woods, 49°23′55″ nord și 95°14′38″ vest de Greenwich. De acolo, conform tratatelor deja în vigoare, linia coboară spre sud până la paralela 49 și o urmează până la Munții Stâncoși. Portajele obișnuite, inclusiv Grand Portage, rămân libere pentru cetățenii și supușii ambelor părți. Oregonul rămâne în afara textului.

Articolul III deschide navigația pe St. John pentru bușteni, cherestea și produse agricole nemanufacturate din Maine, tratate în New Brunswick ca producție locală, cu simetrie pentru locuitorii de pe St. John-ul de Sus devenit britanic. Articolul IV confirmă granturile deja emise și stăpânirea de peste șase ani. Articolul V predă Statelor Unite, pentru Maine și Massachusetts, cota din Fondul teritoriului contestat încasat de New Brunswick și prevede, în plus, trei sute de mii de dolari, în părți egale, ca preț al asentimentului celor două state. Articolul VI numește doi comisari, unul de fiecare parte, care se întâlnesc la Bangor, în Maine, la 1 mai următor, ca să marcheze linia pe teren.

Articolul VII declară deopotrivă libere canalele Sfântului Laurențiu de o parte și de alta a insulelor Long Sault și Barnhart, canalele Detroitului în jurul insulei Bois Blanc și pasajele de la confluența râului St. Clair cu lacul omonim. Nu este vorba de o împărțire a Marilor Lacuri, ci de acces egal pe acele canale.

Articolul VIII obligă fiecare parte să țină pe coasta Africii o escadră de cel puțin optzeci de tunuri, independentă, dar cu ordine de concert. Articolul IX cere reprezentări comune pentru închiderea piețelor de sclavi. Articolul X prevede extrădarea, pe bază de probe suficiente după legea locului de găsire, pentru omor, tentativă de omor, piraterie, incendiere, jaf, fals și punere în circulație a hârtiilor false; revolta de sclavi nu figurează. Articolul XI lasă articolul VIII în vigoare cinci ani de la schimbul ratificărilor, apoi până la denunțare, iar articolul X până la denunțare. Articolul XII cere schimbul ratificărilor la Londra, în cel mult șase luni.

Senatul Statelor Unite dă sfatul și consimțământul pe 20 august, ratificarea americană urmează pe 22 august, cea britanică în octombrie, iar schimbul are loc la Londra pe 15 octombrie 1842; proclamarea este din 10 noiembrie. Semnăturile de pe exemplar sunt „DAN WEBSTER” și „ASHBURTON”. Notele schimbate în aceeași zi la Washington, anexate textului, nu modifică cele douăsprezece articole.

Imagine: scan al tratatului Webster–Ashburton, 9 august 1842; domeniu public, DOCSTeach / Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Webster–Ashburton Treaty. Textul tratatului: The Webster-Ashburton Treaty, Washington, 9 august 1842.