La 19 septembrie 1946, Winston Churchill a vorbit la Universitatea din Zürich despre o Europă care ieșea din război cu orașe distruse și milioane de morți sau strămutați. Cooperarea continentală, spunea el, era o cale să evite un nou conflict.

În centru stătea reconcilierea franco-germană. O asociere a statelor europene trebuia construită, în viziunea lui, în jurul refacerii încrederii dintre două țări care se înfruntaseră repetat.

Formula unei forme de „State Unite ale Europei” a rămas în memorie. Churchill n-a predat un proiect instituțional complet și n-a definit exact locul Regatului Unit în acea construcție. A cerut un prim pas practic: un Consiliu al Europei.

O organizație cu acest nume a fost fondată în 1949, cu misiuni de democrație, drepturile omului și stat de drept. Ea nu este Uniunea Europeană. Integrarea economică a urmat alt fir, inclusiv Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului din 1951.

Discursul n-a creat, singur, instituțiile postbelice. A rămas un document despre cum un lider al epocii transforma experiența războiului într-un argument pentru reconciliere.

La 80 de ani, textul de la Zürich merită citit fără a-l transforma în act de naștere al UE și fără a confunda Consiliul Europei cu Bruxelles-ul comunitar.

Imagine: Universitatea din Zürich / Wikimedia Commons. Clădirea gazdă, nu o fotografie a lui Churchill la tribună în 1946. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Winston Churchill, speech at the University of Zurich, 19 September 1946 | Council of Europe; Let Europe Arise! | International Churchill Society.