La Moscova, la 11 februarie 1940, Reichul German și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste semnează Acordul comercial germano-sovietic (Economic Agreement of 11 February 1940). Semnatarii menționați pe instrument includ, pe partea sovietică, Anastas Mikoian și N. Baburin; pe partea germană, K. Ritter și K. Schnurre. Textele sunt în germană și rusă. Acordul se bazează pe corespondența din 28 septembrie 1939 dintre ministrul de externe al Reichului și președintele Consiliului Comisarilor Poporului, Molotov, și completează Acordul comercial din 19 august 1939.

În perioada care începe la 11 februarie 1940, Uniunea Sovietică se angajează să livreze Germaniei mărfuri (petrol, materii prime și cereale) în valoare de circa 420–430 milioane mărci Reich, pe lângă livrările din acordul din august 1939. Memorandum-ul Oficiului de Externe german din 26 februarie 1940, publicat în colecția Nazi–Soviet Relations, fixează livrările sovietice pe 18 luni, compensate prin livrări industriale germane pe 27 luni, cu echilibrări periodice la șase luni; dacă raportul nu e respectat, cealaltă parte poate suspenda temporar livrările.

Pentru primul an de tratat, memorandumul estimează materii prime sovietice de aproximativ 500 milioane RM, plus circa 100 milioane RM din Acordul de credit din 19 august 1939: un milion de tone de cereale și leguminoase, 900.000 tone de produse petroliere, 100.000 tone de bumbac, fosfați, minereuri de crom și fier, fier vechi și pig iron, platină, mangan, metale, lemn. Se adaugă tranzitul sovietic către și dinspre România, Iran, Afganistan și Extremul Orient, cu tarife reduse pe Transsiberian pentru soia.

Livrările germane cuprind produse industriale, procedee și instalații, precum și material de război. Uniunea Sovietică primește, între altele, crucișătorul incomplet din clasa Admiral Hipper Lützow, planuri ale cuirasatului Bismarck, utilaje navale, mostre de avioane de luptă contemporane și echipamente industriale. Un protocol confidențial prevede cumpărări sovietice de metale și alte bunuri din țări terțe în interesul Germaniei.

Pactul ajută Germania să ocolească blocada britanică; livrările de cauciuc, cereale și petrol sovietice alimentează ulterior efortul de război german. Țările mai reglementează relațiile prin Acordul de frontieră și comercial din 10 ianuarie 1941. La 22 iunie 1941 Germania invadează Uniunea Sovietică, încălcând Pactul Molotov–Ribbentrop; acordurile economice încetează.

Între ianuarie 1940 și invazie, estimările de export sovietic către Germania ajung la circa 597,9 milioane RM, iar livrările germane la circa 437,1 milioane RM. Textul de față se referă la Acordul din 11 februarie 1940, nu la Acordul comercial din 19 august 1939.

Imagine: Karl Ritter (1938), plenipotențiar german; domeniu public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: German–Soviet Commercial Agreement (1940). Textul tratatului: Memorandum on the German–Soviet Commercial Agreement signed on February 11, 1940 (Avalon / Nazi–Soviet Relations).