Acordul privind aplicarea articolului 65 din Convenția brevetului european a fost încheiat la Londra, pe 17 octombrie 2000, de state părți la Convenția din 1973. Textele englez, francez și german sunt la fel de autentice, într-un singur original depus la Guvernul Republicii Federale Germania, care e depozitar și înregistrează acordul la Secretariatul Națiunilor Unite. Nu e Convenția brevetului european însăși, nu e revizuirea ei din 2000 și nu e brevetul cu efect unitar.

Preambulul reia dorința de cooperare în protecția invențiilor și obiectivul de a reduce costurile traducerii brevetelor europene. Articolul 1: statul care are o limbă oficială comună cu una dintre limbile Oficiului European de Brevete renunță la cerința de traducere din articolul 65 alineatul 1 al convenției. Statul care nu are o asemenea limbă renunță la aceeași cerință dacă brevetul a fost acordat în limba oficiului pe care a indicat-o sau a fost tradus în acea limbă; poate cere în continuare traducerea revendicărilor într-una dintre limbile sale oficiale. Nimic nu împiedică un stat să renunțe la orice traducere sau să aplice un regim mai liberal.

Articolul 2 păstrează dreptul statului de a prevedea că, într-un litigiu privind un brevet european, titularul furnizează pe cheltuiala sa o traducere integrală, la cererea pretinsului contravenient, în limba oficială a statului unde ar fi avut loc atingerea, sau, la cererea instanței ori a autorității cvasijurisdicționale, în cursul procedurii. Clauza e o regulă de traducere, nu un îndrumar de litigiu.

Articolul 3: acordul a rămas deschis semnării oricărui stat contractant al convenției până la 30 iunie 2001; ratificarea se face prin depunerea instrumentului la Guvernul german. În ziua încheierii au semnat Danemarca, Germania, Liechtenstein, Monaco, Țările de Jos, Suedia, Elveția și Regatul Unit. Franța și Luxemburg au semnat mai târziu, în interiorul aceluiași termen. Articolul 4: după expirarea termenului, acordul e deschis aderării oricărui stat contractant și oricărui stat îndreptățit să adere la convenție, tot prin depunere la același guvern.

Articolul 5: nicio rezervă. Articolul 6: intrarea în vigoare în prima zi a celei de-a patra luni după depunerea ultimului dintre opt instrumente, care trebuie să includă cele trei state în care au produs efect cele mai multe brevete europene în 1999, adică Franța, Germania și Regatul Unit. Pentru acord, data a fost 1 mai 2008. O ratificare sau o aderare ulterioară produce efecte în prima zi a celei de-a patra luni de la depunere.

Articolul 7: durată nelimitată. Articolul 8: denunțare oricând după trei ani de la intrarea în vigoare, notificată Guvernului german, cu efect după un an, fără a atinge drepturile dobândite înainte. Articolul 9: acordul se aplică brevetelor europene a căror mențiune de acord a fost publicată în Buletinul european de brevete după intrarea în vigoare pentru statul respectiv.

Articolul 11: depozitarul transmite copii certificate și notifică semnăturile, depunerile, data intrării în vigoare și denunțările. Coperta arată Palatul Westminster din Londra, reper al orașului unde s-a încheiat acordul, nu sala conferinței.

Surse consultate: London Agreement (2000); textul din Jurnalul Oficial al Oficiului European de Brevete, Agreement on the application of Article 65 EPC.