La 7 mai 1992, la Teheran, președintele iranian Akbar Hashemi Rafsanjani mediază și semnează împreună cu Yaqub Mammadov (Azerbaidjan) și Levon Ter-Petrosian (Armenia) Comunicatul de la Teheran — declarația comună privind Nagorno-Karabah.

Textul angajează părțile să rezolve disputele pe cale pașnică, pe baza principiilor CSCE/OSCE și ale Cartei ONU, să organizeze întâlniri la nivel înalt (inclusiv militare) și să redeschidă comunicațiile după vizita emisului iranian Mahmoud Vaezi.

Inițiativa iraniană era a treia etapă de mediere: după eșecul din februarie (masacrul de la Hojaly) și turneul Vaezi din martie. Invitația la Teheran a scos liderii celor două republici la aceeași masă, fără reprezentanți din Karabah.

A doua zi, 8 mai, trupele armenești au capturat Șușa, forțând exodul azerilor din oraș și anulând practic efectul comunicatului. Căderea Lachinului pe 18 mai a îngropat definitiv runda iraniană.

Baku a considerat Teheranul moral responsabil pentru asigurările de încetare a focului. Iranul a subliniat că nu acceptă schimbări de frontieră.

Textul e reprodus în culegeri de documente despre conflictul din Karabah (Abasov/Khachatrian).

Comunicatul de la Teheran din 7 mai 1992 rămâne eșecul medierii iraniene, spulberat în 24 de ore de căderea Șușei.

Imagine: Teheran; Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Tehran Communiqué. Textul tratatului: Joint Statement of the heads of state in Tehran.