La New York, la 31 martie 1953, se deschide spre semnare Convention on the Political Rights of Women (Convenția privind drepturile politice ale femeii), aprobată de Adunarea Generală a ONU la 20 decembrie 1952 (ședința plenară 409). Depozitar e Secretarul general; limbile: chineză, engleză, franceză, rusă, spaniolă.

Articolele I–III garantează femeilor dreptul de a vota, de a candida și de a ocupa funcții publice „în condiții egale cu bărbații, fără nicio discriminare”. Preambulul reia Articolul 21 din Declarația Universală a Drepturilor Omului privind participarea la guvernare.

Impulsul vine de la Comisia ONU privind statutul femeii, care a trimis un chestionar statelor; răspunsurile stau la baza textului. În 1952, sufragiu feminin exista în mai puțin de 100 de țări.

Intră în vigoare la 7 iulie 1954, după șase ratificări. La documentare: 47 de semnatari și 123 de părți. Este primul tratat ONU dedicat drepturilor politice egale ale femeilor și al doilea instrument internațional care obligă statele să protejeze drepturi politice ale cetățenilor.

Urmează Convenția asupra naționalității femeilor căsătorite (1957/1958) și Convenția asupra consimțământului la căsătorie (1962/1964). Dispozițiile sunt preluate ulterior în CEDAW (1979).

Convenția privind drepturile politice ale femeii din 31 martie 1953 rămâne standardul ONU clasic al egalității politice femei–bărbați în vot, eligibilitate și funcții publice.

Imagine: sediul ONU; Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Convention on the Political Rights of Women. Textul tratatului: Convention on the Political Rights of Women (UN Treaty Collection).