La Londra, la 5 aprilie 1966, se semnează International Convention on Load Lines (Convenția internațională privind liniile de încărcare / CLL). Depozitar e Organizația Maritimă Internațională (IMO); textele: engleză și franceză. Intră în vigoare la 21 iulie 1968, după 15 ratificări (dintre care 7 cu peste 1 milion TRB).

Convenția fixează linia de încărcare (freeboard) pe cocă — marcajul Plimsoll modern: nava încărcată peste linia vizibilă își depășește pescajul și riscă stabilitatea. Înlocuiește Convenția din 1930 pe același subiect, născută din reformele britanice ale lui Samuel Plimsoll din anii 1870.

Anexele reglementează tipuri de nave (A – tancuri; B – vrachieri, containere, pasageri), zone și sezoane (ex. iarna Atlanticul de Nord), marcaje, certificatul International Load Line și controalele de stat. Societățile de clasificare calculează și verifică freeboard-ul.

Protocolul din 1988 armonizează inspecțiile și certificarea cu SOLAS și MARPOL. Au urmat amendamente (inclusiv III Code, în vigoare din 2018). La documentare: 40 de semnatari și 162 de părți.

Toate navele pe curse internaționale trebuie să aibă linii de încărcare marcate la mijlocul navei pe ambele borduri și să treacă inspecții inițiale, anuale și de reînnoire.

Convenția internațională privind liniile de încărcare din 5 aprilie 1966 rămâne standardul IMO care limitează încărcătura maximă a navelor pe rute internaționale.

Imagine: navă / IMO; Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: International Convention on Load Lines. Textul tratatului: International Convention on Load Lines (IMO).