La Lake Success, New York, la 21 martie 1950, se deschide spre semnare Convention for the Suppression of the Traffic in Persons and of the Exploitation of the Prostitution of Others (Convenția pentru reprimarea traficului de persoane și a exploatării prostituției altora), aprobată de Adunarea Generală a ONU prin rezoluția 317 (IV) din 2 decembrie 1949. Depozitar e Secretarul general al ONU.

Preambulul declară prostituția și traficul aferent incompatibile cu demnitatea persoanei. Articolul 1 obligă părțile să pedepsească pe oricine procura, atrage sau îndepărtează o persoană în scopul prostituției, chiar cu consimțământul acesteia, și pe oricine exploatează prostituția altuia. Articolul 2 vizează ținerea de bordeluri și închirierea de spații pentru prostituție.

Convenția înlocuiește instrumente anterioare privind „white slave traffic”, folosește limbaj neutru pe rasă și gen și acoperă și traficul intern, nu doar transfrontalier. Articolul 6 cere abolirea înregistrării speciale a prostituatelor; Articolul 20 cere supravegherea agențiilor de ocupare; Articolul 22 permite trimiterea litigiilor la CIJ.

Intră în vigoare la 25 iulie 1951, după două ratificări. La documentare: 25 semnatari și 82 de părți. Mulți state ezită să ratifice din cauza clauzei „chiar cu consimțământul” (prostituție voluntară reglementată).

Protocolul privind traficul de persoane (2000) la Convenția ONU împotriva crimei organizate transnaționale redefinește ulterior „traficul” și atrage ratificări mai largi, fără a abroga formal instrumentul din 1949–1950.

Convenția din 21 martie 1950 rămâne tratatul ONU clasic care tratează prostituția forțată și exploatarea ca infracțiuni de trafic, cu limbaj universal și fără condiția trecerii frontierelor.

Imagine: sediul ONU; Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Convention for the Suppression of the Traffic in Persons. Textul tratatului: Convention for the Suppression of the Traffic in Persons (UN Treaty Collection).