La Atena, la 9 februarie 1934, Grecia, România, Turcia și Iugoslavia semnează Pactul de Înțelegere Balcanică (Balkan Entente). Plenipotențiarii sunt miniștrii de externe Demetre Maximos (Grecia), Nicolae Titulescu (România), Tevfik Rüştü Bey (Turcia) și Bogoljub Jevtić (Iugoslavia). Actul e făcut în patru exemplare, câte unul pentru fiecare parte. Pactul intră în vigoare în ziua semnării de către toate părțile și e deschis aderării oricărui stat balcanic acceptat de semnatari.

Preambulul enunță dorința de a consolida pacea în Balcani, în spiritul Pactului Briand–Kellogg și al deciziilor Adunării Societății Națiunilor, și voința de a asigura respectarea obligațiilor contractuale existente și menținerea situației teritoriale din Balcani, așa cum e stabilită la data semnării.

Articolul 1 prevede că Grecia, România, Turcia și Iugoslavia își garantează reciproc securitatea frontierelor balcanice. Articolul 2 angajează părțile să se consulte asupra măsurilor în situații care le-ar putea afecta interesele definite de acord; să nu întreprindă acțiune politică față de un alt stat balcanic nesemnatar fără consultare prealabilă reciprocă și să nu-și asume obligații politice față de un astfel de stat fără consimțământul celorlalți.

Protocolul-anexă, parte integrantă a Pactului, definește agresorul după Convențiile de la Londra din 3 și 4 iulie 1933. Obiectul Pactului e garantarea securității frontierelor balcanice împotriva agresiei din partea oricărui stat balcanic; nu e îndreptat împotriva unei Puteri anume. Dacă un semnatari e victimă a agresiei unei Puteri nebalkanice și un stat balcanic se asociază acelei agresiuni, Pactul se aplică în întregime față de acel stat balcanic.

Protocolul cere și încheierea de convenții pentru atingerea obiectivelor Pactului, cu începerea negocierilor în șase luni. Textul e înregistrat în League of Nations Treaty Series, volumul 153, nr. 3514, la 1 octombrie 1934. Italia, Albania, Bulgaria, Ungaria și Uniunea Sovietică nu semnează instrumentul.

Pactul contribuie la pacea între semnatari, dar nu închide rivalitățile regionale. La 31 iulie 1938, semnatarii încheie Acordul de la Salonic cu Bulgaria, care ridică zonele demilitarizate de la frontierele bulgare prevăzute de tratatele de după Primul Război Mondial și permite reînarmarea Bulgariei. Odată cu presiunile asupra României, Tratatul de la Craiova din 1940 și invaziile Axei asupra Iugoslaviei și Greciei din 1941, Înțelegerea Balcanică își pierde efectul practic.

Imagine: hartă a Ententei Balcanice, 1934; domeniu public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Balkan Pact. Textul tratatului: Pact of Balkan Entente between Greece, Roumania, Turkey and Yugoslavia, Athens, 9 February 1934 (LNTS No. 3514 text).