La 16 mai 1907, la Cartagena (Spania), Franța, Marea Britanie și Spania schimbă note diplomatice — Pactul de la Cartagena — prin care își declară intenția de a păstra status quo-ul în Mediterana de Vest și în Atlantic, mai ales posesiunile insulare și costiere.

Pactul aliniază Spania la Antanta cordiale anglo-franceză împotriva ambițiilor germane în Maroc, unde Madridul și Parisul își recunoscuseră sferele de influență. Notele prevăd consultări reciproce dacă împrejurările ar schimba status quo-ul.

După Conferința de la Algeciras (1906), Spania a folosit sprijinul britanic și francez pentru reînarmare navală (clasa España). În 1914, când Italia a declarat neutralitate, Madridul a găsit spațiu politic să rămână neutru — Pactul fiind îndreptat în parte împotriva flotei italo-austro-ungare combinate.

În Primul Război Mondial, politicieni precum Antonio Maura au invocat Cartagena pentru a pleda legături mai strânse cu Antanta.

Textele notelor (Grey–Villaurrutia, León y Castillo–Pichon) sunt publicate în literatura diplomatică; nu e un tratat solemn, ci un schimb de declarații de politică.

Pactul de la Cartagena din 16 mai 1907 rămâne alinierea Spaniei la Antanta pentru status quo-ul mediteranean.

Imagine: Cartagena; Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Pact of Cartagena. Textul tratatului: Spain and the War (Cunningham).