La 7 februarie 1923, la Washington, Guatemala, El Salvador, Honduras, Nicaragua și Costa Rica au semnat Tratatul general de pace și prietenie. Textul publicat în La Gaceta a Nicaraguei e în spaniolă. Articolul 20: originalul, semnat de toți plenipotențiarii, rămâne în arhivele Uniunii Panamericane de la Washington; secretarul general al conferinței transmite copii autentice. Statele Unite nu sunt parte: Charles E. Hughes și Sumner Welles au participat la deliberări, la invitația celor cinci republici. Delegați, între alții: Francisco Sánchez Latour și Marcial Prem; Francisco Martínez Suárez și J. Gustavo Guerrero; Alberto Uclés, Salvador Córdova și Raúl Toledo López; Emiliano Chamorro, Adolfo Cárdenas și Máximo H. Zepeda; Alfredo González Flores și J. Rafael Oreamuno.

Conferința asupra afacerilor centroamericane s-a deschis la 4 decembrie 1922. Articolul 1: pacea e datoria primordială; diferendele se rezolvă după convențiile, semnate în aceeași zi, pentru Tribunalul Internațional Centroamerican și pentru comisiile internaționale de anchetă — instrumente distincte. Convenția cu Statele Unite privind comisiile de anchetă, tot atunci, e alt act: Washington a semnat-o, nu acest tratat.

Articolul 2: nu se recunoaște un guvern ieșit din lovitură de stat sau revoluție împotriva unui guvern recunoscut, până când reprezentarea aleasă a poporului nu reorganizează țara constituțional; nici atunci, dacă președintele, vicepreședintele sau designatul e liderul loviturii, rudă a acestuia, ori a deținut secretariat sau comandament militar în cele șase luni dinainte. Articolul 4: nicio intervenție, în război civil, pentru sau împotriva guvernului țării în conflict. Articolul 14: nicio intervenție în politica internă a altei republici centroamericane și interdicția de a organiza din propriul teritoriu lucrări revoluționare. Nu e un ghid de recunoaștere sau de intervenție.

Articolul 5: principiul nereelegerii președintelui și vicepreședintelui, cu obligația de reformă constituțională unde reelegeria e încă permisă. Articolul 15: fără pacte secrete între părți; orice acord se publică în ziarul oficial. Articolul 16: tratatele anterioare din conferințele centroamericane, inclusiv cele de la Washington din 1907, rămân fără efect când acesta e aprobat și canjeat. Convenția din aceeași zi privind limitarea armamentelor e un instrument separat.

Articolul 17: produce efecte pentru statele care l-au ratificat, de când există ratificările a cel puțin trei semnatari. Articolul 19: canjeul prin comunicări către guvernul Costa Ricăi. PGR Costa Rica: Nicaragua a ratificat la 15 martie 1923, Guatemala la 24 mai 1924; decretul nicaraguan nr. 3, executat de Diego M. Chamorro, e din 15 martie 1923. Articolul 18: rămâne în vigoare până la 1 ianuarie 1934, indiferent de denunțare anterioară; după această dată, încă un an de la notificarea denunțării. Wikipedia atribuie articolului 1 clauza de nerecunoaștere — e articolul 2 — și numește uneori Liga sau Curtea ca depozitar; articolul 20 pune originalul la Uniunea Panamericană.

FRUS 1932: Statele Unite, deși nu sunt parte, au urmat principiile tratatului ca politică față de noile guverne centroamericane, până la denunțările din zonă. Infoboxul Wikipedia care pune capete de stat ca semnatari e greșit: au semnat plenipotențiarii de mai sus.

Coperta: clădirea Uniunii Panamericane din Washington, depozitarul din articolul 20 — nu e sala de semnare. Wikimedia Commons, licență liberă.

Pentru context: 1923 Central American Treaty of Peace and Amity. Textul: Tratado General de Paz y Amistad.