Convenția de la Londra din 13 august 1814 a dat Olandei înapoi Java și restul Indiilor de Est, dar n-a tăiat gelozia. În 1819, Stamford Raffles a luat Singapore de la sultanul de Johor; Haga a spus că actul e nul, că sultanatul stă în sfera olandeză. Negocierile au început la 20 iulie 1820, între Castlereagh și Hendrik Fagel; pe 5 august s-au oprit. S-au reluat în decembrie 1823, când Londra a înțeles prețul comercial al insulei. Tratatul, în numele Sfintei Treimi nedespărțite, s-a semnat la 17 martie 1824, la Londra.

Pentru Marea Britanie: George Canning, secretar de stat la Externe, și Charles Watkin Williams Wynn, președintele Consiliului pentru India. Pentru Țările de Jos: baronul Hendrik Fagel, ambasador, și Anton Reinhard Falck, ministru al coloniilor. Ratificarea britanică, 30 aprilie; cea olandeză, 2 iunie; schimbul, tot la Londra, pe 8 iunie. Predarea factoriilor, la 1 martie 1825.

Articolul I deschide arhipelagul, India și Ceylonul la negoț pe piciorul națiunii celei mai favorizate, cu respectarea regulamentelor locale. Articolul II plafonează taxele: nu mai mult de dublul celor plătite de națiunea portului; unde portul nu ia nimic, celălalt nu plătește peste 6 la sută. Articolul III oprește tratatele cu principii din mările de Est care ar exclude negoțul celeilalte părți. Articolul V: pirateria se stinge, fără adăpost și fără vânzare de pradă. Articolul VI: nicio așezare nouă pe insule, fără poruncă din Europa.

Molucele — Ambon, Banda, Ternate — rămân, prin articolul VII, în afara libertății de negoț până când Haga lasă monopolul mirodeniilor. Articolul VIII: Olanda cedează toate factoriile de pe continentul indian. Articolul IX: Marea Britanie cedează Fort Marlborough (Bencoolen, azi Bengkulu) și tot ce ține pe Sumatra; nu mai face tratate cu principii de acolo. Articolul X: Olanda cedează orașul și fortul Malacca și se angajează să nu se așeze pe Peninsula Malaeză.

Articolul XI: Londra își retrage obiecțiile la ocuparea insulei Billiton (Belitung). Articolul XII: Haga își retrage obiecțiile la Singapore; britanicii nu se așază pe Carimon, Batam, Bintan, Lingga sau pe insulele de la sud de strâmtoarea Singapore. Articolul XV: nicio posesie din aceste articole nu trece la o a treia putere; dacă una o părăsește, dreptul trece celeilalte. Articolul XVI închide socotelile din Java, după convenția din 24 iunie 1817, cu 100.000 de lire, plătite la Londra până la capătul anului 1825.

Linia astfel trasă — peninsulă și Singapore britanice, Sumatra și insulele de la sud olandeze — a devenit, peste un veac, hotarul dintre Malaysia, Singapore și Indonezia. Limba malaeză, vorbită de-a lungul strâmtorii, s-a despărțit și ea în variante. Coperta e Fort Marlborough de la Bengkulu, văzut de sus: factoria din articolul IX, nu harta împărțirii Johorului, prea mică pe Commons.

Surse: Anglo-Dutch Treaty of 1824; Treaty between Great Britain and The Netherlands, respecting Territory and Commerce in the East Indies.